Povestea cu numărul nouă din colecția Beautiful Engineering aduce în prim-plan un inginer Adobe. Astăzi intrăm în pantofii unui om vesel, profi și care știe să îmbine foarte frumos viața personală cu cariera și pasiunile sale. Oana este o persoană cu mult potențial de a inspira prin curajul și originalitatea cu care tratează diverse situații. De aici impresia mea că metodele și drive-ul ei vor fi de interes pentru mulți dintre cei care ne urmăresc pe blogul Codette.
Rosaceae – Laitmotivul unei Copilării
O primăvară îndepărtată asupra căreia maturitatea așterne straturi de praf peste straturi de ceață, mărind tot mai mult distanța dintre adult și copilul care îi zâmbește din interior; propriul sine cu dinți de lapte și nisip în păr. De multe ori vei privi detașat către mai tânărul tu – o proiecție pe un ecran al timpului. Cu toate acestea, oricât de prăfuită ar fi această parte din noi, ea are cel puțin un punct critic la care să ne uităm și despre care să putem afirma cu certitudine “Aici am început să exist și să fiu eu însumi, cel dintotdeauna.” Pentru Oana, un astfel de moment îl marchează descoperirea introspecției…
[…] când mi-am auzit pentru prima dată gândurile. Mergeam singură pe o cărare înierbată și îmi număram pașii. Din acel moment, am devenit atât de atașată de acest alter ego cu care mă înțelegeam de minune, încât am căutat mereu contextul în care să revină în imaginația mea și să reflectăm împreună.
Abandonăm un pic efectul fosforescent al figurilor de stil în lumina pragmatismului unei copilării la țară, încărcată de activități, renunțări și acceptări. De la vorbele încurajatoare al bunicii “Tu poți să faci orice.” și până la a testa, experimenta și trage concluzii nu a fost decât un salt de încredere:
Am construit căsuțe prin curte, am croit și am cusut, imaginându-mi geometria pentru tipare, am ajutat-o pe bunica la grădinărit, iar după o zi întreagă de stat în grădină, sub soare, mi-am zis că nu aș putea face asta niciodată zi de zi.
Croitoria este o provocare ce i-a dat bătăi de cap Oanei în copilărie, punându-i totodată perseverența și îndemânarea la încercare. O victorie mică și totodată primele rânduri din povestea nescrisă (până acum) a unui inginer programator.
Am examinat-o zi de zi pe bunica cum lucra la o mașină de cusut Ileana: măsuratul de trei ori, croitul, călcatul, pusul aței, ținutul materialului, sincronul pedalei, toate etapele acelea parcurse cu mare rigurozitate pentru client. Inițial nu reușeam să înțeleg de ce măsoară de trei ori iar restul lucrurilor nu le face de trei ori. Mi-a explicat. Odată ce ai tăiat în plus, nu mai ai cum să repari, dar restul pașilor se pot reface. Poți descoase ce ai greșit.
Dezvoltarea Oanei nu s-a oprit aici. Croitoria era doar partea de moștenire primită de la bunica ei. Urmau apoi să intre în această schemă a dăruirii și alte persoane dragi, de data aceasta pe zona de educație și cultură generală.
Aveam o mulțime de cărți prin casă, de-ale mamei și mătușii mele pentru toate generațiile: de la un manual de gramatică de clasa a cincea din anii ‘80, până la enciclopedii de horticultură și viticultură. Cum eu eram un copil singur la părinți, fără internet, fără prea multe jucării și doar cu un singur post de televiziune prin antenă, mă plictiseam foarte tare. Așadar, am început să citesc. “Citesc” e puțin spus, pentru că având atât de mult timp liber, ajunsesem să răsfoiesc aceeași carte de 4-5 ori și, fără să vreau, să o învăț.
Așa se face că, mai puțin obișnuit pentru un copil, micuța Oana ajunsese să cunoască denumirile în latină a diverse plante exotice, să vadă asemănări între castraveți și pepeni, să se minuneze de multitudinea timpurilor verbelor, și nu în ultimul rând…
[…] să știu sa pronunț “rosaceae” că doar ronțăiam toată ziua mere și eram curioasă.
Mere ca gustare, dar și ca muză:
[…] în fiecare zi desenam același măr rotund cu codița frântă și o frunză în vânt.
Iar feedback-ul constructiv nu a întârziat să apară de la însuși expertul familiei în agronomie, întruchipat de mătușa protagonistei noastre, ea arătându-i Oanei cum se desenează, de fapt, plantele, urmărindu-le anatomia.
Desenul ei atent, realizat cu limb, pețiol și teacă era clar mai bun decât al meu pentru că respecta realitatea. M-am conformat, pentru că și în ochii mei era mai bun, deși poate că în artă nu e neapărat o realizare să te adaptezi realității.
Oana a copilărit la țară, unde am văzut că a făcut mulți pași în direcția autoeducării, cu familia drept sursă a impresionantului bagaj de cunoștințe și îndeletniciri. Cu toate acestea, în plan școlar au existat multe provocări. Cea mai mare dintre acestea o constituia lipsa copiilor cu care să se formeze clase complete și separate. Cu un maxim de opt elevi per clasă, clasele I și a III-a ajungeau să își facă orele împreună. La fel și clasa a II-a și a IV-a. Privind în urmă, Oana se gândește acum la challenge-ul pe care trebuie să-l fi avut doamna învățătoare…
[…] să ne țină pe toți cuminți în același timp, să ne predea materii diferite și să ne scoată premianți și capabili de clasa a cincea.
Protagonista noastră reflectă apoi la situația ei și contribuția acestor circumstanțe la ceea ce s-a întâmplat ulterior pe plan academic.
În timp ce unii ne ocupam de exerciții, celorlalți li se preda […] pentru mine a fost ocazia să îmi termin exercițiile rapid și să ascult ce li se preda și celorlalți, ca mai târziu să știu deja ce era necesar pentru a obține mult râvnita notă zece.
Ani de Liceu
Pentru orice copil de la țară, parcursul din sfera academică ajunge, într-un punct timpuriu al existenței individului, să ceară maturizarea drept mijloc de supraviețuire. În sate nu prea avem licee, ceea ce înseamnă că elevii trebuie să “ia drumul orașului” pentru a-și continua studiile și pentru a-și clădi din condei un viitor mai bun. Pentru protagonista Beautiful Engineering de astăzi, acest contact cu realitatea obiectivă a fost făcut încă și mai devreme.
În clasa a cincea am fost transferată la școală la oraș. Dacă vă amintiți cum Nică a călătorit spre școală în “Amintiri din copilărie”, cam așa a fost și povestea călătoriei mele. Am plâns și am suferit vreo lună de zile după bunica, după casa de la țară, după întregul meu univers care acum nu mai exista și din care am fost aruncată dramatic într-o clasă cu profesori și copii de oraș care mă priveau ca pe… copilul de la țară.
Ora de limba engleză reprezenta o provocare, întrucât Oana studiase limba franceză în școala primară, iar acum era clar că nenorocul făcuse să…
[…] nimeresc între unii care știau să pronunțe “the”, “though” și poate chiar și “thorough”.
A existat și un test inițial. Picat. Oana putea vorbi engleză așa cum o învățase de la televizor. Însă testul cu pricina era unul scris. De aici și necazul. Protagonista noastră nu s-a lăsat descurajată ci, sigură pe sine, i-a cerut doamnei profesoare încă o lună – timp de pregătire pentru a învăța să scrie în limba engleză. Iar timpul acesta cu siguranță a fost fructificat, întrucât, câteva luni mai târziu, Oana deja excela, devenind premiantă la concursurile de limba engleză.
[…] Acesta a fost startul greoi pe care nu l-am uitat niciodată, dar având niște profesori grozavi de limba română, matematică și limba engleză care, mai mult decât toate, m-au învățat să învăț, am reușit să închei acest traseu chiar ca șefă de promoție.
Liceul a continuat pe același ton liniștit, dictat de o adolescentă studioasă, cu multă ambiție și dorință de autodepășire. Toate acestea se reflectau în dorința Oanei de a-și testa memoria, capacitatea de înțelegere, precum și logica și corectitudinea, așa cum chiar ea ne povestește.
Rezolvând problemele de fizică ori matematică pentru teme sau concursuri, consultam cu mare interes soluțiile de la sfârșit ca să îmi confirm că ceea ce am făcut este corect. Dacă rezultatul nu era conform, o luam de la capăt până ajungeam la soluția corectă.
Anii de liceu au lăsat o pată colorată în viața Oanei: pasiunea pentru citit și critica literară…
Citindu-l pe Călinescu, mi s-a părut fascinant faptul că el, care părea un geniu al romanului, își mărturisea nuanțat provocările pe care a trebuit să le depășească arătând că și criticii pot scrie opere literare, fără a fi constrânși de propriile coordonate.
Așa a început Oana să compună poezii. Mai exact, poezii cu formă fixă. Participa săptămânal la întrunirile centrului de excelență, unde schimba impresii cu oameni pasionați, asemeni ei, de arta literară. Într-o zi, doamna bibliotecară i-a propus să publice în revista școlii.
Nu eram prea mulțumită de ceea ce compuneam, așadar, i-am dat toate poeziile compuse de mine, rugând-o să aleagă ce considera mai atractiv și mai impresionant. Câteva luni mai târziu m-a chemat la bibliotecă zicând că are ceva pentru mine. Îmi trimisese lucrările la un concurs național și de acolo mi se intorsese premiul meu III și o sacoșă plină cu cărți, printre care se afla un atlas cu comentarii ale geniului Călinescu. Prinzând curaj, am trimis lucrările și către alte concursuri, printre care și “Tinere Condeie”, de unde am obținut premiul I la județeană și premiul pentru creație literară la etapa națională. M-am bucurat. Părea că am ceva de zis.
Ironia sorții a făcut că o săptămână mai târziu, când trebuia să plec în tabăra oferită ca premiu, aveam admiterea la Politehnică, pentru care trebuia să iau drumul Bucurestiului. Atunci am ales-o definitiv pe cea din urmă, deși nu era vrabia din mână.
Decizii tot mai importante și drumuri care se bifurcă – o mare etapă marcată de terminarea liceului și alegerea unei facultăți. Cum Oana știa că dacă își va da silința poate să facă orice, alegerea sa nu avea cum să nu fie o facultate de top din țară. Pe urmă mai era și pasiunea sa pentru matematică, fizică și rezolvarea problemelor în general. Nu este de mirare, așadar, că ea a ales drumul ingineriei și al programării. Este vorba despre secția Calculatoare și Tehnologia Informației, din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnică din București (UPB).
Facultate – “Vrând-nevrând, am învățat să ingineresc”
Trecerea de la mediul binecunoscut al liceului la facultate poate fi o provocare în sine, cu atât mai mult pentru oamenii care vin din provincie și pleacă din sânul familiei și căldura unui oraș plin cu prieteni, în necunoscutul reprezentat de capitală. Cu experiența din perioada liceului/generală, a plecatului de acasă și mutatului dintr-un oraș într-altul, Oana venea ceva mai pregătită decât majoritatea pentru noua etapă. Cu toate acestea…
Cred că mi-a luat cel puțin un an să învăț cum să învăț pentru a supraviețui noii metode de notare din facultate. Obișnuiam să mă pierd constant în mulțimea de detalii și nu reușeam să ajung la esența cursurilor ca altădată, în principal, din lipsă de timp. Treptat, am învățat să disting între ce era relevant pentru examen și ce era, poate, doar un studiu de caz, să extrag ideile principale, să îmi fac rezumate și, bineînțeles, vrând-nevrând, am învățat și să ingineresc.
În ultimii ani statisticile încep să emane tot mai mult optimism în ceea ce privește implicarea femeilor în zona de STEM, cu accent pe procentul de fete care se îndreaptă spre Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UPB. Anul 2010 pare să fie un punct foarte îndepărtat în timp, dacă ne uităm la raportul dintre numărul de reprezentanți ai fiecărui gen din facultatea mai sus menționată. Așadar, nu este de mirare că Oana a păstrat în anii de studenție sentimentul apartenenței la o minoritate.
Discuțiile dintre colegi nu mai erau variate sau nu abordau și teme de-ale fetelor ca atunci când eram în liceu, din simplul motiv că noi, fetele, nu prea mai aveam cu cine să împărtășim lucrurile acestea și, sincer, nu prea râdea nimeni la glumele noastre.
Cu abilitatea de a se adapta și de a lua tot ce este mai bun de la cei din jur, Oana a învățat de la colegii ei băieți cum să fie încă și mai independentă și puternică. Pe lângă asta, ea își amintește cât de folositori i-au fost anii de facultate și apoi cei de master din care, chiar dacă multe cunoștințe s-au evaporat sau au pălit de-a lungul timpului în lumina specificității profesionale…
[…] am rămas cel puțin cu ideile principale, cu rezumatele acelea făcute la două noaptea, cu rezistența la nou și cu convingerea că pot să rezolv și necunoscutul acesta dacă parcurg pașii pe care mi-i voi descrie singură încercând să înțeleg contextul, colectând toate resursele și, întotdeauna, validând rezultatul de la sfârșit.
În câteva cuvinte inspirate, Oana dă glas unui sentiment pe care majoritatea îl avem, probabil, despre facultățile tehnice pe care le-am urmat:
Politehnica poate fi privită ca un părinte sever, dar care, în esență, îți vrea binele, pentru că, în orice caz, ieși mai bun decât vechea ta variantă.
Tot în zona academică și provocările sale, dar la nivel social și de grupă/serie de data aceasta, aflăm că pentru Oana a fost de ajutor să împărtășească experiența temelor, luatului de notițe din timpul cursurilor (care poate fi o misiune imposibilă uneori dacă ne gândim la profesorii care scriu o ecuație cu o mână, în timp ce cu cealaltă o șterg pe anterioara) etc. Foarte importantă în acest efort s-a dovedit munca de echipă:
Ne-am ajutat între noi, punând laolaltă ce a cules fiecare de la ora de curs și făcând cursul suprem.
Rămânem în zona lucrului de echipă, pentru care Oana ne mărturisește că are o mare apreciere întrucât
[…] gândurile, impresiile și modul de înțelegere al altcuiva adaugă plus valoare rezultatelor, dar și stării mele emoționale
Un coechipier de seamă și demn de menționat, având un loc special în povestea de azi, este colega de cameră a Oanei, cu care ea obișnuia să învețe adesea pe parcursul celor șase ani
[…] ne explicam reciproc unele noțiuni, indicându-ne diferite ponturi pentru a reține mai rapid un circuit electronic imens, ori o teoremă enunțată fără cuvinte de legătură. Ne-am motivat, ori trezit când una ceda. Practic am format o echipă grozavă.
Cei patru ani de facultate și senzația de imensitate a universului calculatoarelor au motivat-o pe protagonista de azi să facă și un master de Servicii Software Avansate (SSA), tot în cadrul Politehnicii din București. Oana își amintește că, mai bine adaptată sistemului, dar și cu mai puține teme și material de studiat, noua treaptă academică a fost trecută rapid și cu mult drag.
A fost un master frumos și l-aș recomanda nu doar pe acesta, ci un master în general, pentru că se învață lucruri noi și mai ales pentru că universul calculatoarelor nu se încheie odată cu obținerea diplomei de licență. Din contră, mai târziu ajungi să realizezi cât de puțin știi și câte mai sunt de învățat.
Din perspectiva omului care a lucrat în timpul studiilor de licență și master, Oana ne spune că motivul pentru care a ales să încheie goana după diplome și să nu intre și în maratonul doctoratului…
[…] a fost că mi-am dorit să lucrez într-o companie, să livrez proiecte și să încerc să devin foarte bună în asta, nemaiurmărind doi iepuri din care nu aș fi prins niciunul.
Politehnica a modelat-o pe Oana în inginerul care este astăzi, fapt pentru care ea îi acordă minim 50% din impactul pe care l-au avut asupra sa experiențele celor șase ani de transformare. Deși pasiunea pentru desen rămâne o constantă pentru protagonista noastră, ea nu se vede în postura de a fi ales arta drept activitate full-time, ci mai degrabă rămâne la ideea că a fi inginer o definește și se potrivește mult mai bine personalității sale.
[…] nu mă văd altfel decât inginer. Chiar dacă îmi place desenul, mi-e greu să mă văd artistă, pentru că acolo totul e frumos cui înțelege, iar dacă retușezi, ei bine, ai distrus arta. În inginerie în schimb, dai cu dalta și asta e partea mea preferată.
Extrem de încântată de alegerile sale în carieră, precum și de proiectul pe care se află acum la Adobe, Oana ne povestește cum toate detaliile și diferitele roluri din zona de Software Engineering ajung să fie mai bine definite și realizate dacă oamenii vin cu drag la muncă și aleg segmentele definitorii pentru cine sunt ei.
Cred că cel mai bun drum pentru cineva este acela care îmbină pasiunea cu munca. Este necesar efortul, pentru a fi mai buni decât am fost ieri, dar dacă nu ne place ceea ce facem, rodul muncii nu se leagă de noi la adevăratul nostru potențial. Dacă aș fi ales un drum care să nu implice ceea ce sunt ca om, nu cred că aș fi avut rezultate mai mult decât mediocre pentru că, pentru mine, ceea ce aș fi făcut ar fi fost muncă și atât.”
Carieră
În prezent, Oana reușește să îmbine utilul cu plăcutul la locul de muncă, într-o atmosferă propice învățării și dezvoltării sale ca developer. În continuare urmează să privim un pic pe gaura cheii de la ușa unui Devops Engineer. Vom deschide această incursiune cu începuturile Oanei ca profesionist. Este vorba despre un start timpuriu (anul al doilea de facultate) în lumea corporațiilor, motivat de dorința protagonistei de azi de a se întreține singură, scutindu-i pe părinți de acest efort financiar. Interviurile și construirea unui CV atrăgător dau principala provocare a unui student de anul al doilea, fără experiență de lucru și cu un set limitat de cunoștințe. Oana a trecut însă de aceste obstacole și a obținut un post în cadrul unei companii multinaționale, unde dezvolta cod în C pentru switch-uri.
[…] poate că dezvoltat e mult spus pentru primele mele tentative, așadar aș zice că fixam bug-uri la aplicațiile la care eram asignată, până să ajung să înțeleg mai în ansamblu proiectul și să contribui la alte aplicații, să scriu documentație, ori chiar să ajut pe altcineva.
În paralel cu job-ul, Oana mergea la facultate făcând o navetă obositoare din zona Regie și până în Pipera, apoi la Politehnică, etc. Pierdea foarte mult timp în felul acesta, timp pentru teme și rezolvarea laboratoarelor sau învățat. Timp care trebuia recuperat noaptea cu prețul somnului. Soluția Oanei a fost să reducă numărul de drumuri între job și facultate prin re-gruparea laboratoarelor și seminariilor. Strategia a funcționat căci Oana a reușit să lucreze și în același timp să aibă rezultate foarte bune la facultate.
Nu putem trece cu vederea următorul job al Oanei, care a presupus interacțiunea cu proiecte open source. Aici ea a contribuit la dezvoltarea unei distribuții de Linux.
M-a entuziasmat foarte mult proiectul pentru că încă de la job-ul anterior, unde dezvoltam soft-ul pentru câteva aplicații, simțeam nevoia să am o vedere de ansamblu asupra unui sistem. Cum serverele pe care lucram la primul job erau Linux based, aveam doar o mică idee despre ceea ce implica lucrul cu un sistem de operare, iar eu îmi doream mai mult, nu doar sa lucrez cu el, ci să îl fac să lucreze cum îmi doresc eu.
Din mijlocul evenimentelor, Oana a câștigat repede o vedere de ansamblu, despre avantajele și dezavantajele lucrului în open source.
Pentru mine, universul open-source este unul fabulos, în care o mulțime de oameni, cu experiențe diferite, contribuie la construirea unei soluții de interes larg. Este foarte probabil ca acel corner-case, pe care crezi că doar tu l-ai văzut când ai introdus o variabilă într-un anumit context, să fi fost văzut și deja rezolvat de cineva dintr-un loc opus de pe planetă, care, întâmplător, s-a lovit de același lucru. De asemenea, proiectul respectiv se adaptează într-un ritm fascinant tehnologiilor și nevoilor curente ale celor care îl folosesc. Într-un astfel de context, poți însă simți că alergi tot timpul, dar și că ai nevoie să te oprești să contemplezi asupra unui spațiu sau asupra unor tehnologii, din simplul motiv că ți-au plăcut și vrei să le cunoști mai bine.
Locul de muncă actual și cel de-al treilea din cariera Oanei, este în cadrul Adobe. Aici ea este Storage Software Engineer, rol despre care ea ne spune că…
[…] este unul destul de complex, întrucât serviciile pe care le susținem sunt foarte dinamice, iar task-urile mele sunt atât pe partea de dezvoltare și automatizare, cât și pe partea operațională.
Totodată, în aceeași fișă a postului, intră și proiecte cross-teams la care Oana participă pentru a învăța lucruri noi și pentru a se intersecta cu diferitele viziuni asupra problemelor cu care se confruntă fiecare echipă.
Îmi plac oamenii cu care lucrez pentru că sunt deschiși și dispuși să ajute și pentru că împreună reușim să livrăm ceea ce ne propunem.
Fiecare experiență poate fi challenging, însă în funcție de gradul ei de neprevăzut și de severitate, comunicarea și implicarea în ceea ce facem ne ajută nu doar să furnizăm o soluție, ci să învățăm ceva nou și să ne bucurăm de tot parcursul.
Pasiuni și Dezvoltare Personală
Beautiful Engineering este un proiect de suflet început în urmă cu doi ani. Deși fără presiune și prea multe reguli, am încercat să dezvolt o metodologie mai lejeră pentru intervievarea participantelor în acest proiect. Una dintre căsuțele de bifat în acest caz, este localizarea acelor subiecte care o fac pe interlocutoarea mea să zâmbească pur și simplu cu toată fața, să nu se mai sature de a descrie și detalia. În cazul Oanei am văzut această deschidere constant și mi-a fost clar că ea este un om plin de viață, cu resurse enorme de energie. Oana depune mult efort și interes în pasiunile sale, lucru rar întâlnit la oamenii care lucrează full-time. Secțiunea aceasta ne va oferi (sper) un tablou al motivației sale de a-și ține pasiunile și oamenii aproape.
Am luat mai devreme la cunoștință pasiunea pentru desen a protagonistei de azi. Pe lângă o formă artistică de exprimare, Oana vede în desen o modalitate simplă și gratuită de relaxare și ordonare a gândurilor după o zi încărcată. Pe lângă asta…
[…] desenul este o exprimare a modului în care eu văd lumea. E singura formă prin care pot să arăt cum într-un peisaj banal cu niște case, ceea ce văd eu, este răsăritul soarelui peste acoperișuri și modul cum cade lumina pe firicelele de iarbă umezite de rouă. Dacă încerc să povestesc cuiva aceste impresii în cuvinte, fără vreo abilitate poetică, sunt doar o caraghioasă. În schimb, dacă îi arăt imaginea respectivă, e ca și cum aș împărtăși o parte din sufletul meu.
Tot în ideea de echilibru, între muncă și recreere, Oana își petrece timpul liber în natură, la munte, deconectată de majoritatea aparatelor electronice și tehnologiei din oraș.
Ador să ascult copacii, frunzele, vântul, să urc, să cobor și să trec mereu de următorul marcaj. Când merg ore în șir, îmi place să fiu în grupuri mici și nu neapărat să socializez foarte des pentru că doar așa am timp să fiu iarăși eu pe acea cărare înierbată și să îmi răspundă alter-ego-ul meu la gândurile cele mai năstrușnice.
Rămânând în zona de natură și testare a limitelor fizice, avem călătoria Oanei în Corsica – o poveste despre două prietene și o insulă străbătută la picior. Mi s-a părut, fără îndoială, remarcabilă această experiență a sa, dar zic să lăsăm numerele să impresioneze:
- 16 zile la cort pe GR20,
- 180 de kilometri străbătuți în pustiu și sălbăticie,
- 11000 de metri diferență de nivel.
Pe urmă, în caz că nu sunteți încă 100% convinși, mai avem și impresiile Oanei exprimate, foarte frumos, în câteva cuvinte:
Pentru mine a fost o călătorie fabuloasă în care am reușit să mă înțeleg în franceză cu vorbitorii de corsicană. Am făcut zilnic duș afară cu apă rece de munte, m-am luptat cu șopârlițele să le dau afară din cort înainte să mă culc, am băut apă din orice resursă de apă pe care am filtrat-o, am mâncat ton la conservă cât pentru tot restul vieții și, mai ales, m-am întâlnit cu o mulțime de oameni faini din toate părțile lumii care erau motivați să ajungă la aceeași destinație.
Întoarcerea la civilizație a fost o recompensă în sine, care părea încă un vis; iar în vis apăreau proiecții ale acelei realități plină de peripeții ce se îndepărta cu fiecare secundă.
Când am ieșit din traseu, am dormit pentru prima oară după mult timp într-un pat. Nu îmi venea să cred cât de confortabil poate fi un pat și cât de frumos este acel moment. În noaptea aceea, am visat că eram în continuare pe traseu și toate fricile pe care le purtasem cu mine încă din perioada antrenamentului.
Oana este un om extraordinar, un fel de magician, dar în loc de trucuri, Oana are experiențe și povești faine despre acestea, pe care le-a scos din jobenul amintirilor una câte una, în ordinea nivelului de suspans și awesomeness. Prin urmare, pe zona de anticipare nu am putut să o întreb unde se vede peste 5, 10, 50 de ani. Pot presupune cu șanse mari de a avea dreptate, că o să fie la fel sau mult mai uimitoare decât acum. Totuși, mi s-a părut interesant de aflat câteva items din bucket list-ul ei, care pare să conțină…
multe frici pe care nu le-am depășit încă și pe care nu le scot decât una câte una ca să nu care cumva să mă doboare. Îmi place să cred că sunt ca un pește în interiorul altui pește, așa ca Iona, dar și că ceea ce știu acum e doar un peștișor dintr-o mare și fioroasă balenă care momentan mă ține în întuneric. Așadar, voi încerca pas cu pas să îmi deschid mintea spre lucrurile pe care nu le înțeleg acum în ansamblul lor și poate chiar să creez ceva nou în universul meu ingineresc, așa cum mă joc cu lumina în desen. Acesta mi se pare supremul evoluției mele în acest moment.
Ne apropiem de finalul poveștii cu numărul nouă din serie, așa că mă văd nevoită să vă transmit sfatul Oanei pentru voi, cititorii blogului Codette:
Convingerile noastre au o contribuție majoră la succesul personal și este important ca acestea să fie pozitive și constructive, pentru că astfel ne ajutăm pe noi înșine.
[…]
În diferite circumstanțe, am întâlnit și persoane care îmi impuneau, ori poate doar indicau alte metode de reușită, fie prin strategia penalizării (primești note/aprecieri mai mici decât era cazul pentru a te simți determinat să lucrezi mai mult), fie impunând niște coordonate foarte clare a ceea ce înseamnă bun, fără a fi acceptate și alte soluții. În astfel de situații, este important să te adaptezi într-o anumită măsură, dar și să cauți contextul cu care să rezonezi, pentru că doar din el poți evolua.
În încheiere aș vrea să îi mulțumesc Oanei foarte frumos și public pentru deschiderea pe care a arătat-o în a împărtăși cu noi parcursul său precum și experiențele faine pe care a avut privilegiul să le trăiască. Iar pe voi, dragi cititori Beautiful Engineering, am să vă las cu o concluzie personală despre domeniul tech, pe care Oana a avut timp și este îndreptățită să o verbalizeze, cu toată experiența acumulată până acum.
Domeniul tech este unul foarte fain. Aici este greu să te plictisești pentru că îți antrenezi mintea constant, înveți să te adaptezi la nou, și poți găsi foarte mulți oameni faini cu care să faci glumițe, analogii despre tech stuff și despre tot ce merge anevoios în lumea reală și fără să vă înțeleagă alți oameni din jur. Este domeniul unde cunoști foarte mulți oameni inteligenți, cu experiențe și moduri de gândire total diferite de cele de acasă și de sistemul nostru de învățământ. Este domeniul care îți oferă posibilitatea să intuiești ce va avea succes peste 6 ani și în ce se va transforma tot ceea ce știi acum.
Beautiful Engineering este o serie dezvoltată de Mihaela în cadrul Codette și își propune să aducă către cititori portrete și povești ale ingineriei la feminim. Numărul 9 al seriei a fost realizat cu sprijinul Adobe România. Manifestul seriei se poate găsi aici. Dacă ai câteva minute în plus pentru o lectură, lăsăm și celelalte articole din serie:
- BeEng8 – De la Minitehnicus la Astro Silvie, Unicornul Spațial
- BeEng7 – Ruxandra Burtică – De la Rețelistică la Machine Learning: un drum pavat cu startup-uri
- BeEng6 – Bianca Teșilă – Între Geek și Space Nerd
- BeEng5 – Camelia Stan – Tablou pentru Mâine cu Nuanțe de Ieri și de Azi;
- BeEng4 – Gege și stiva de … „pălării”;
- BeEng3 – Laura Nichifor – Electronică, Roboți de Mega-Sumo și un Strop de culoare;
- BeEng2 – Să vorbim despre … Gia.