[Beautiful Engineering] De la Minitehnicus la Astro Silvie, Unicornul Spațial

Nu ai nevoie de mai mult de o privire către protagonista Beautiful Engineering 8 ca să îți dai seama că ea este un om cu totul deosebit. Dinamismul, gândirea liberă și culoarea sunt emanate din fiecare gest și cuvânt al prietenei noastre și Lead Codette, Silvia Batorii. Cu un curaj și o abilitate de autoanaliză extraordinare, Silvia a depășit cu succes orice obstacol ivit între ea și visul de a ajunge mai aproape de stele. Într-un contrast uimitor (și mai puțin intuitiv la o primă privire), vine sensibilitatea ei. Silvia este un om foarte cald, dedicat familiei sale și o prietenă extraordinară pentru oricine are norocul de a o avea aproape. Vom afla astăzi mai multe despre ea și cum a ajuns de la poveștile despre spațiu ale bunicului la a lucra în tech, fix pe nișa aceasta care a fascinat-o încă din primii ani de viață.

Minitehnicus

Încă din copilărie Silvia demonstra multă curiozitate și iscusință, trăsături de bază în domeniul în care activează acum – zona STEM.

Ai mei mi-au pus porecla Minitehnicus, inspirați de personajul unui roboțel care construia tot felul de mecanisme.

Pe lângă trăsăturile înnăscute, Silvia își amintește cu drag de felul cum i-au fost modelate interesele și aptitudinile de către bunicul său care…

…îmi povestea despre galaxii, stele, lumi îndepărtate și noile descoperiri în știință. Chiar dacă atunci nu înțelegeam concepte abstracte cum ar fi cosmologia sau genetica, crezând că genele se referă la genele ochilor, a fost clar o sămânță sădită care m-a ajutat ulterior sa privesc lumea cu fascinație și curiozitate.

Semne că Silvia va intra în tech erau încă de pe atunci, și erau multe. Printre amintirile sale cele mai plăcute ale unei vieți îndepărtate și lipsită de griji nu prea găsim păpuși, bucătării de jucărie sau vreo tentă de roz. Ci mai curând aflăm începuturile omului pasionat și “techie” de azi.

Îmi plăcea mult să construiesc cu piese Lego un fel de structuri cu aripi, roți și ferestre. În clasa 1 am primit primul calculator. Nu avea conexiune la internet, dar am început să “cotrobăi” prin meniuri până am învățat cum să folosesc cele mai dubioase setări. Mă jucam Pinball, Captain Keen și Preistorik Man. Mă fascina lumea asta a virtualului.

Silvia este una dintre puținele persoane pe care le cunosc ca provenind din gemeni și cu o legătură cu adevărat specială cu cealaltă jumătate. Am fost mereu curioasă de impactul pe care îl poate avea asupra dezvoltării individului faptul de a avea o jumătate identică. Pentru Silvia, a avea o soră geamănă este…

… ca și cum e cineva care arată ca tine, dar nu ești tu. O sosie, dar cu o altă viață, cu altă personalitate și cu alte percepții. Ce diferă sunt experiențele și trăirile, care desigur ajută la individualizarea unor gemeni.

[…]

Cine ne cunoaște știe că avem personalități complet diferite și chiar și stilul de vestimentație. Ceea ce îi ajută pe ceilalți să ne deosebească.

Cu toate acestea însă, Silvia și geamăna sa, copii fiind, nu prea s-au diferențiat nici măcar prin activități dacă ne gândim că o perioadă au cântat amândouă la vioară și au participat la diverse emisiuni tv și concursuri de muzică, în calitate de soliste. Ele au făcut chiar parte din prima trupă de step, formată din copii din România. Activitățile celor două surori, îndrumate fiind de către părinți, se învârteau mai mult în zona de Uman și Artă decât în domeniul Tehnic.

Am explorat partea asta artistică și nu îmi pare rău. Consider că Arta, la fel ca Știința, vine să ne formeze ca oameni și gândire. Mi-am dezvoltat creativitatea și spontaneitatea. Am prins din ce în ce mai mult curaj și încredere în interacțiunea cu cei din jurul meu.  Mi-e dor de scenă și reflectoare, de aplauzele publicului și de bucuria cu care trăiam fiecare spectacol.

Înclinațiile și interesele pe care fiecare dintre cele două surori le-a dobândit între timp și-au spus cuvântul în alegerea viitoarei cariere:

La facultate însă, am ales drumuri diferite, eu fiind pasionată de știință și spațiu, iar sora mea de știință și vindecarea oamenilor, ea devenind medic.

Liceul – cursa cu obstacole către propria definire

Într-un liceu de prestigiu din capitală și cum multă presiune din partea profesorilor și părinților, perioada adolescenței nu avea cum să fie una ușoară pentru Silvia. Foarte retrasă și introvertită în contrast total cu felul ei de a fi de-acum, ea avea un sprijin sigur și constant doar din partea colegei de bancă (jumătatea sa identică de altfel). În restul timpului…

 

[…] încercam să fac față tuturor emoțiilor și anxietății perioadei adolescentine inclusiv unor comportamente de bullying din partea colegilor care își proiectau propriile suferințe și frustrări pe cei mai vulnerabili. Era un mediu destul de ostil, dar am reușit să îmi găsesc o gașcă tare faină de prietene. Alături de ele țin minte că intram la ora 7 pe poarta liceului râzând cu gura până la urechi și la fel ducându-ne pe jos acasă povestind despre toate, punându-ne întrebări despre viață și despre noi .

Cât despre programa școlară și interesele academice, Silvia prezenta foarte mult interes pentru activitatea din zona de Literatură Engleză, unde accentul era pus pe eseuri și scenete.  Aici s-a ivit oportunitatea perfectă pentru ea de a explora partea de Regie, Film și Editare Video. Deși nu consideră că era un “șoarece de bibliotecă”, dorința de a învăța mai mult și curiozitatea au determinat-o mereu să citească mai mult și să învețe, așa încât să se păstreze la un nivel decent în ierarhia făcută după note:

Eram o fată obișnuită, cu note destul de bune, nu eram cea mai bună din clasă, nu eram prea extrovertită, și încercam să atrag cât mai puțin atenția asupra mea în clasă.

Dar aveam vise mărețe și aveam planuri de îndeplinit.

Deși în timpul liceului Silvia nu s-a concentrat pe științele exacte, dragostea pe care o nutrea încă din copilărie pentru Univers și Explorare Spațială a determinat-o să citească mai mult despre aceste subiecte. Ulterior, odată cu începerea în clasa a douăsprezecea a meditațiilor pentru admitere, a apărut și un apetit crescut pentru Fizică, unde bucătarul șef era însuși profesorul protagonistei noastre – un om care își “gătea” lecțiile cu foarte multă pricepere și pasiune:

Ne povestea anecdote istorice cu oameni de știință, ne punea să ne gândim la ce înseamnă de fapt toate ecuațiile pe care le învățam și cum modelează ele mediul care ne înconjoară. […] Profesorul și metoda de predare contează incredibil de mult și face diferența dintre un elev entuziast și un elev plictisit și neatras de materia predată.

Silvia visa cu ochii deschiși la o carieră în domeniul Aerospațial. Așa se face că în ultimii ani de liceu, lua tot mai mult în considerare ideea de a se îndrepta către o facultate tehnică. Acest fapt i-ar fi deschis o poartă neprețuită cu oportunități în zona aceasta. Familia a îndreptat-o către Facultatea de Automatică și Calculatoare, ei considerând că este văzută destul de bine de către angajatorii care căutau să își recruteze viitorii ingineri de pe băncile acestei instituții. Această decizie nu a beneficiat numai de susținători…

[…]mai erau și alte voci care îmi spuneau că e foarte greu, că nu îmi trebuie mie facultate tehnică, că o să mă chinui și că nu o să mă descurc și așa mai departe. Evident că la acea vreme neștiind mai deloc programare am simțit că aveau dreptate.

Silvia era conștientă de provocările care aveau să apară încă de la început, dar și de abruptețea drumului pe care pornea. Cu toate acestea decizia i-a rămas nestrămutată, fiind determinată să se apropie cât mai mult de domeniul Aerospațial.

Portal către studenție

Protagonista de azi s-a îndreptat, acum mai bine de șapte ani, către secția de Calculatoare și Tehnologia Informației a Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii din București. Interesant este că, așa cum ne povestea mai sus, ea nu avea cunoștințe de Programare – drum sigur către o “boală” cu simptome de anxietate și teamă de eșec:

A fost dificil să mă adaptez la viteza cu care se trecea prin recapitulare și a trebuit să învăț în paralel noțiunile de bază pe care alții le știau deja.

Și, dacă tu, cititorule de anul întâi, te simți singur acum și ți se pare că nu ai ce căuta la facultatea ta, află că suntem mulți, poate chiar majoritatea, care am fost în poziția aceasta și, pe lângă mediul de studiu, experiențe, cunoștințe etc, împărtășim aceleași simptome de anxietate împletită cu depresie într-un dans al dezorientării, sub un reflector care ni se pare că pâlpâie și a cărui lumină devine tot mai chioară cu cât suntem mai aproape să renunțăm. Dar o să-mi las metaforele deoparte pentru un moment. Rămânând însă în aceeași temă, am să vă spun că Silvia mi-a mărturisit faptul că și ea și-a pus eterna întrebare caracteristică bobocilor de pretutindeni și a cărei biruire ne-a făcut pe toți mai puternici: “Ce caut eu aici?”. Și de multe ori a fost pe cale de a renunța.

Cred că în tot acel tumult m-am descoperit pe mine, ce nu pot și mai ales ce pot.

 

Acum îmi dau seama că fiecare moment de criză m-a ajutat să îmi găsesc resursele interne prin care să trec peste obstacole. Atunci când ieși din zona ta de confort și faci lucruri pe care nu te credeai în stare să le faci, atunci este momentul în care evoluezi cu adevărat, obții noi abilități. Chiar și un așa zis “eșec” te poate învăța mai multe decât te aștepți. Este esențial să te observi, să îi observi pe cei din jurul tău, atenție! fără să te compari cu ei, și învăța din fiecare pas, construiește și vei realiza într-o zi că ai construit un pod, peste ceea ce ți se părea de netrecut.

Podul Silviei către programare din cei trei ani petrecuți la secția de Calculatoare a atins un punct critic în care construcția sa devenea tot mai costisitoare și nejustificată. Iar priveliștea de la capătul său, trecută prin filtrul nevoilor eroinei noastre, nu era deloc atrăgătoare. Așa se face că ea a decis să se mute la secția de Automatică și Ingineria Sistemelor. Aici podul mergea către sistemele robotice și automatizarea proceselor – o direcție pe care Silvia a descoperit că este dispusă să o exploreze cu prețul senzației că a renunțat pe ultima sută de metri dintr-o lipsă a calităților necesare de a merge mai departe.

Am ales să plec dintr-un context care consideram că nu mi se potrivește. Mult timp m-am luptat cu anxietatea performanței și mă gândeam că această schimbare este un eșec. Dar am realizat că există mai multe valențe la o astfel de decizie și nu e nimic în alb și negru.

 

Nu tot ce se potrivește celuilalt ți se potrivește și ție. Asta cred că e lecția pe care am învățat-o atât în contextul facultății cât și în contextele sociale în care mă învârteam. Doar eu îmi pot da seama ce îmi face mie bine, doar eu am responsabilitatea schimbării și alegerii unui drum potrivit pentru mine. Și asta se întâmplă când experimentezi și ieși din zona de confort.

Este uimitor cu cât pozitivism privește Silvia în urmă, gândindu-se doar la învățăturile pe care le-a tras și nevrând să aducă în prim-plan experiențele mai puțin plăcute. Având experiența celor două secții ale Facultății de Automatică și Calculatoare, ea trage o linie clară între acestea.

La Calculatoare am învățat cum să fac față termenelor limită strânse, stresului temelor și proiectelor. Am învățat cum să găsesc resurse și cum să rezolv eficient și la timp o problemă.

 

La Automatică, am învățat cum e să colaborezi în echipă și cum poți da mai departe ceea ce ai învățat. Am primit ajutor (uneori surprinzător de neașteptat) pentru a mă adapta la noile materii. La rândul meu am oferit ajutor celor care aveau nevoie de cunoștințele mele de programare.

 

[…] am fost deschisă la provocări, la oportunități de învățare, dar am și legat prietenii frumoase și consider că a fost un ajutor considerabil în a trece peste perioadele dificile și stresul examenelor. Am învățat de la ei și sper că și ei de la mine.

O privire de ansamblu asupra studenției și a mediului în care Silvia s-a specializat, devenind Inginer, ne înfățișează…

[…] o călătorie de cunoaștere a sinelui în care mi-am înfruntat cele mai întunecate gânduri: cele de eșec, de irosire a potențialului, de necunoscut.

 

Pașii mei spre linia de finish au fost uneori mici, uneori târâș, alteori abia vizibili, dar am învățat că oricare ar fi drumul, tu ești singurul care îl poate găsi și parcurge.

Pași din carieră

Am povestit puțin despre începuturile Silviei, primul său job, etc. Am aflat că, studentă fiind, ea a ținut cursuri de Programare, Robotică și Electronică pentru copii. Cu această ocazie, Silvia și-a descoperit pasiunea pentru zona de educație și predat.

Cel mai mult m-a bucurat faptul că puteam să le ofer un cadru pe care eu nu l-am avut în copilărie. Aveau acum un loc în care să își canalizeze bucuria de a demonta și inventa, de a descoperi și de a își împărtăși ideile.

 

Am conceput cursuri pentru cei mici astfel încât să înțeleagă ce rol are fiecare componentă a roboțelului, ce înseamnă atomii, curentul și cum funcționează fenomenele electro-magnetice. Am pus cap la cap tot felul de experimente: baterii din lămâi, circuite cu baterii și leduri pe care copiii le făceau de la zero, jocuri prin care învățam fenomene fizice.

Copiii, cu sinceritatea caracteristică, nu au întârziat să își exprime entuziasmul și aprecierea față de ceea ce făcea Silvia pentru ei. Astfel că ziua desemnată pentru curs era etichetată ca fiind “cea mai faină zi din săptămâna lor”. Lucrul acesta a impulsionat-o și mai tare pe Silvia, ea încercând chiar să creeze un makerspace pentru copii și dezvoltarea acestora în zona de Robotică. Din nefericire, din cauza unor incompatibilități cu membrii echipei, Silvia a ales să plece și să renunțe la această idee. Despre această decizie ea ne spune doar că…

E foarte important să îți dai seama când se întâmplă acest lucru (n.e. apar incompatibilități) și să faci pașii necesari astfel încât să găsești oameni cu care rezonezi, cu care te poți dezvolta armonios, unde există sinceritate și transparență asupra obiectivelor individuale și ale echipei.

Ulterior, Silvia a intrat în “câmpul muncii” și totodată al vieții de corporație. Până de curând, ea lucra într-o multinațională, în divizia de procesare de date ce vin de la sateliții de observare a Pământului. Procesarea acestor date au anumite obiective ce depind de misiune.

Datele  achiziționate  furnizează informații esențiale legate de proprietățile suprafeței Terrei, vegetație, schimbări climatice, predicție meteo, analiza topologică maritimă, poluare, monitorizarea temperaturilor, analiza fenomenelor naturale și servicii de Disaster Response.

Pentru Silvia, oportunitatea de a lucra împreună cu entități importante din domeniul mult râvnit încă din copilărie, a fost una extraordinară. Indiferent dacă proiectele “atacate” erau de cercetare sau de monitorizare, pentru eroina de azi, ele aduceau mereu frânturi ale unui vis măreț care se îndeplinea treptat într-un stil “Divide et Impera” dictat de abordarea Silviei. În sfârșit, ea contribuia la explorarea mediului înconjurător și a planetei Pământ.

Sunt multe aplicații din zona de explorare spațială care ne îmbunătățesc viața de zi cu zi și vin cu soluții la problemele pe care le avem în societate. Fiind un domeniu complex și de cercetare, provocarea e că uneori trebuie să ai multă creativitate și să gândești “outside the box”.  Unele lucruri nu s-au mai făcut înainte și trebuie să știi cum să abordezi problema pentru a găsi soluții adecvate, raportate la misiunea proiectului.

Tot în zona de dezvoltare profesională, Silvia a beneficiat de un stagiu de pregătire desfășurat în Madrid, pe parcursul a două luni. Aici ea a făcut parte din echipa care lucra pe analiza de date atmosferice și terestre generate de instrumentele din misiunea Sentinel.  Pe urmă, experiența aceasta pentru Silvia…

[…] a fost o ocazie să întâlnesc colegi care lucrau la diverse misiuni de explorare extra-planetară. Ei calculau și simulau orbite cu parametrii necesari pentru sateliții și sondele ce vor avea ca misiune explorarea spațiului dincolo de Pământ, chiar spre Marte.

Silvia a ales să urmeze o nouă oportunitate profesională, iar acum este parte dintr-o echipa ce-și desfășoară activitatea tot pe zona de Space și Sateliți, în cadrul proiectului Meteosat Third Generation, pe partea de Instrument Data Processing Facility.

Pe un alt palier profesional, în afara job-ului full-time, Silvia a obținut un mandat de doi ani pentru a reprezenta România în cadrul Space Generation Advisory Council – o organizație pentru tineret cu rol consultativ la nivelul Națiunilor Unite.

Astfel susțin implicarea tinerilor în dezvoltarea politicilor publice pe probleme de explorare a spațiului extra-atmosferic. Promovez de asemenea oportunitățile oferite de domeniul emergent al industriei spațiale. Cred în contribuția și rolul activ al tinerilor în provocările evoluției explorării spațiului cosmic.

Silvia și Codette: Unicorn la superlativ

Codette a pornit ca o organizație cu focus pe încurajarea femeilor să considere zona STEM drept o opțiune în alegerea viitorilor pași din carieră. Ulterior, conștientizând importanța diversității și incluziunii la locul de muncă, dar și în mediul academic, am ales să reflectăm mai mult acest lucru în misiunea Codette. Astfel, implementând majoritatea formatelor cu participare mixtă, am ales ca audiența noastră țintă să nu mai țină cont de gen. Totodată, chiar dacă am renunțat la exclusivitate, păstrăm un element din formatul inițial: continuăm să sprijinim și promovăm femeile din STEM.

Pe lângă job-ul full time și toate activitățile pe care le desfășoară în afara sa, Silvia este și Lead Codette. Aici ea este responsabilă cu workshop-ul IoT4Girls, rebrand-uit recent în IoT4All. Acest workshop vine ca un curs practic de 2-3 zile pentru elevi de liceu, unde se explorează conceptul de Internet of Things, programare Arduino, pagini și servere web.

Silvia s-a alăturat echipei Codette, cu motivația adânc înrădăcinată în misiunea inițială a organizației:

Din experiența mea ca formator am observat un lucru. Doar cinci dintre zecile copii cu care am lucrat erau fete. Am realizat că fetele erau mai puțin încurajate să meargă spre domenii tehnice. La baza acestui fenomen se află stereotipurile care înfățișează femeile ca fiind fără abilități tehnice. Aceste stereotipuri le puteți vedea peste tot, de la manualele școlare, la emisiuni și reclamele de la TV.

Silvia a simțit încă din primele momente că intrând în Codette poate face o diferență pentru fetele îndepărtate de domeniul tehnic ca urmare a unor stereotipuri. Protagonista de azi privește cu luciditate situația actuală de pe piața muncii și statisticile de gen și încearcă să nu pice într-o extremă cu judecățile emise:

Cred că mai mult decât rezultatul după care aleargă multe companii de a avea reprezentare 50/50 este oferirea de oportunități egale. Nu acest raport în sine este scopul. Ci încurajarea fetelor și crearea de modele pozitive care să le inspire să urmeze o carieră în STEM.

În prezent în Codette încurajăm o atitudine de complicitate și lucru în echipă între genuri. Noi am început însă ca un safe space cu focus pe încurajarea dezvoltării abilităților tehnice ale fetelor care ni s-au alăturat, iar Silvia observă cu drag roadele activității noastre anterioare, care se continuă, de fapt, și în formatul curent:

Codette a reușit prin activitățile comunității să facă diferența și să arate fetelor că este accesibil și distractiv să învețe concepte tehnice. Ele primesc mesajul că urmându-și pasiunile pot ajunge orice își doresc.

 

Rezultatul care mă bucură este că elevele și studentele rămân în comunitate, fiind determinate să predea și altora ce le-am învățat, implicându-se atât în organizarea workshop-urilor cât și ca traineri.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că selecția pentru workshop-ul IoT4Girls (noul format: IoT4All) am făcut-o mereu pe baza motivației și așteptărilor celor înscriși. Gândindu-se la workshop-ul acesta în particular, Silvia își amintește un moment care a impresionat-o foarte tare pe când făcea selecția:

[…] răspunsul unei eleve de liceu care motiva dorința de a participa la workshop ca un răspuns dat  părinților și fraților ei care nu vedeau un sens ca ea să urmeze o facultate tehnică pentru că era nepotrivit pentru o fată, și a le demonstra că și ea poate să învețe și să practice programarea la fel de bine ca fratele ei.

Astro Silvie dincolo de aparențe

Ce mi se pare fascinant la Silvia este perseverența sa în a fi un “unicorn spațial”. Faptul că depune atâta efort și interes în pasiunile sale, faptul că investește timp liber în a da o mână de ajutor în cadrul unui ONG este ceva ce nu întâlnim în fiecare zi la oamenii care lucrează full-time și care nu mai au tangențe atât de frecvente cu mediul academic. În continuare sper că vă vom oferi un tablou complet al motivației Silviei de a-și ține pasiunile aproape, iar oamenii și mai aproape 🙂

Așa cum am văzut și mai devreme, Silvia este foarte pasionată de orice înseamnă Spațiu, NASA, Sateliți, etc. Ea a ajuns să lucreze în domeniu și să se înconjoare cu cât mai multe activități din zona aceasta. Bunicul său este sursa de inspirație a acestei pasiuni după cum ne-a mai povestit Silvia.

Urmăream cu bunicul toate misiunile de pe stația spațială (Live pe NASAHD) și am lăcrimat împreună la filmul Apollo 13 și ultima misiune a navetei spațiale americane. Ne dădeam amândoi seama ce înseamnă pentru omenire toate aceste misiuni și cât de norocoși suntem să le vedem.

Bunicul Silviei este un personaj extraordinar, o mare inspirație pentru noi toți, dacă ne gândim la învățăturile transmise nepoatei sale și exemplul pe care îl dă însuși domnia sa:

Bunicul e cel care m-a învățat o lecție importantă: să nu mă opresc niciodată să învăț și să caut (citez) “lumina cunoașterii”.

 

Și parafrazându-l pe Alvin Toffler  în citatul său: Analfabeții secolului 21 nu vor fi cei care nu pot citi și scrie, ci aceia care nu pot învăța, dezvăța și reînvăța.

 

La 92 de ani [n.e. bunicul] citește cărți de știință, le subliniază și conspectează. A învățat chiar să lucreze cu calculatorul ca să caute noile descoperiri și știri ce nu au apărut încă în cărți.

Iar Silvia onorează din plin sfaturile bunicului. Nu se oprește nicio clipă din a cerceta și învăța mai ales ținând cont de multitudinea de resurse online din zona de Space și Science. În plus…

La nivel local recomand revista “Știință și Tehnică”, evenimentele și proiectele marca ASUR- Asociația Secular Umanistă cu care am colaborat în a aduce publicului știința mai aproape.

Câteva curiozități găsim la [1] și [2], tot la recomandarea Silviei.

[1] https://github.com/elburz/awesome-space

[2] https://gist.github.com/hyzhak/2586979d8951a6ec508faa58191395fe

Dacă ar fi să o descriu pe Silvia printr-un simbol, cu siguranță ar fi un unicorn colorat din plin. Și asta nu este întâmplător, căci atât în promovarea sa din mediul online, cât și din vestimentația de zi cu zi, de multe ori am văzut-o pe Silvia asociindu-se cu acest animal ce paște strălucitor și fermecat pe pășunile de pe tărâmul imaginarului. Am fost intrigată de asocierea aceasta și am încercat să aflu mai multe:

Cred că aceștia [n.e. unicornii] întruchipează cel mai bine bucuria și pasiunea mea pentru spațiu. Și cred că mă identific cu veselia, spiritul lor ludic și în general explozia de culoare a unui asemenea personaj.

Tot pe partea de unicorniceală îmi pare a fi talentul Silviei în public speaking. Ceea ce cred eu că o ajută foarte mult aici este, în primul rând, curajul înnăscut. Eu am văzut-o vorbind în fața unui public și nu cred că pot descrie în cuvinte forța cu care am primit mesajul său și tot ce mi-a transmis. Silvia a acceptat să “atace” acest subiect și să ne povestească despre experiențele sale de vorbit în public și cam ce sfaturi ar avea pentru cineva care vrea să ajungă să stăpânească acest soft skill la un moment dat.

Cred că îndemânarea de a vorbi în public se dobândește prin exercițiu. Desigur emoția rămâne, dar ce se schimbă e felul cum o gestionezi. Nu te mai intimidează, nu te mai constrânge ci te motivează. Cu cât ai mai multe șanse de a te prezenta în fața unei audiențe, cu atât poți să te calibrezi și să-ți găsești atitudinea potrivită pentru o astfel de provocare.

Din aceeași poveste cu unicornii sunt curcubeiele, un alt simbol drag Silviei și desprins parcă din dicționarul moralității sale.  Ea este susținător înfocat LGBT, lucru pe care nu pot decât să îl salut și să îi împărtășesc punctul de vedere. Rămânând însă în acest registru, am vrut să o aud pe Silvia vorbind despre asta și restul principiilor după care se ghidează ea în general.

Mă consider o activistă și susținătoare a Drepturilor Omului. Aici intră drepturile femeilor și egalitatea de gen (apărarea în fața violenței domestice, discriminare de gen, dreptul la educație, etc), drepturile LGBT și libertatea religioasă. Sunt liber-cugetătoare (unii îi zic ateism) și sunt adeptă a curentului umanist. Am libertatea să devin cine îmi doresc și să îi respect în același timp pe cei din jurul meu. Respect integritatea și consider că moralitatea nu e exclusiv a Religiei. Nici iubirea consimțită între doi oameni adulți. Tocmai am trecut de o perioada tensionată cu acel referendum pentru așa zisa familie tradițională. Consider că acest “tradițional” nu are nimic de-a face cu armonia și iubirea aproapelui. Și fiecare știe pe cineva care intră în categoria de “non-tradițional”. Fie că știe sau nu. Fie că vrea sau nu. Acești oameni vor sa trăiască liniștiți, iar “agenda” lor e aceeași ca a tuturor. Sa petreacă timp cu prietenii și familia, să aibă o carieră, să își plătească taxele și să se bucure de viață și de iubire.

 

Susțin iubirea pentru că e tot ce avem pe acest fir de praf în acest imens Univers care nu iartă. Avem o singură viață. Așa cum este ea, bună, grea. Este una și este a noastră, a tuturor.

 

Pentru mine omul este în centrul vieții și constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine și nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane, în sprijinul intereselor acestora. Ca umanist respect viața, omul și natura.

 

De aceea mă implic cât pot în activități care vizează Drepturile Omului. Susțin organizații ce vin cu politici publice ce aduc schimbare și soluții pentru aceste probleme.

Silvia emană pasiune și entuziasm în fiecare aspect al vieții sale și asta tinde să devină molipsitor. Dacă am ajuns să o cunoaștem vreun pic până acum pe protagonista de azi, înțelegem că activitățile sale din timpul liber se leagă de IT și Spațiu. De la Silvia am aflat și că uneori se delectează cu cărți de Science Fiction, Science Fact și Psihologie.

 

Viitorul reprezintă o succesiune de bullet points legate de spațiu, înșiruite pe lista Silvia în ordinea priorităților și probabilității acestora. În cap de listă pare să fie câștigarea unei burse de la ESA, care ar prinde bine în acoperirea taxei de admitere la Space International University pentru SPP. Pe urmă Silvia ar mai vrea să…

[…]

  • văd aurora boreală,
  • îi arăt bunicului cât de bine mi-au prins toate lecțiile de viață pe care mi le-a dat,
  • ajung să particip la training-ul mult visat de la ESA pentru tineri în domeniul spațial,
  • dau mai departe pasiunea pentru Space
  • învăț de la cât mai mulți oameni și
  • am cât mai multe experiențe profesionale.

Și nu în ultimul rând…

Îmi doresc să văd o lansare a unei misiuni spațiale, să simt cum vibrează pământul la declanșarea motoarelor și să urmăresc parcursul rachetei până ce devine abia perceptibilă. Ce emoție m-ar copleși! Sunt convinsă că aș lăcrima de bucurie!

Pentru cititorii Beautiful Engineering aflați la început de carieră, Silvia ne-a lăsat următorul mesaj, izvorât din experiența sa de până acum:

[…] numai tu știi ce e bine pentru tine, nu altcineva. Și dacă nu știi, încearcă mai multe experiențe, oportunități, vezi ce îți place, ce rezonează cu tine și ce nu. Caută oamenii cu care lucrezi mai bine și construiește. […] Încearcă să faci voluntariat, să dai mai departe ce înveți. Nu tot ce crezi că e eșec este capăt de lume. Vei găsi o altă latură a ta și resurse interne pe care nu le-ai fi accesat altfel.

Silvia mai are următoarele de zis despre domeniul acesta tech, ONG-uri, a avea curaj și a-ți urma pasiunile:

Dacă vrei să dai mai departe ceea ce ai învățat, sau pur și simplu să contribui la schimbarea unor mentalități și sisteme de gândire, cred în implicarea în ONG-uri precum Codette sau Code4Romania. Consider că fenomenul de Pay IT Forward este nemaipomenit și poate oferi un cadru de dezvoltare important.

În loc de concluzia mea personală despre acest unicorn spațial care ne-a inspirat în articolul de față, am să vă las concluzia ei despre sine, căci este clar că nu îi este străină introspecția și analiza obiectivă asupra propriei persoane.

Viața mea de până acum este o imagine care se metamorfozează de la fata cu părul lung care stătea cuminte în bancă, la unicornul spațial cu păr albastru-roz-blond și vise nebunești.

 

Poate nu o să ajung niciodată în spațiu, dar asta nu mă oprește să sper și să îmi construiesc visul pas cu pas. Vreau să creez o comunitate de oameni pasionați de spațiu.

 

Nu mă consider specială, iar sentimentul de inadecvare care m-a încercat pe tot timpul studenției și în liceu a fost cel care mi-a dat motivația să lupt, să îmi găsesc chemarea și să îi ajut și pe alții să lupte cu iluzia că nu sunt suficienți. Sunt o fată obișnuită, cu un parcurs uneori întortocheat, dar care m-a învățat să nu mă mai compar cu alții, ci doar cu mine. Să trăiesc autentic și în acord cu ce simt.

 

Am învățat să mă accept, să îmi accept putințele și neputințele și să fiu fericită cu cine sunt, cu ce pot. Că oricât de obișnuit ai fi, ce te deosebește de alții e pasiunea și motivația pe care tu însuți o creezi.

 

Acum știu că deși nu pot schimba lumea, îmi pot schimba lumea mea, om cu om.

Spread the love