Perseverență, curaj, pasiune. Vulnerabilitate, depresie, efort. Cuvintele pot părea în antiteză, dar acestea spun povestea completă a lui Adrian Claudiu Covaci. Adrian are 24 de ani, este absolvent al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității București. În prezent, este angajat la J.P. Morgan, în cadrul Software Engineering Program (SEP). Lucrează într-o echipă care se ocupă de infrastructură de telecomunicații, iar rolul său specific este într-un proiect de deep learning în sfera audio.
Adesea ne uităm la povestea de succes a celor din jur punând accentul pe reușitele lor, pe rezultatul final. Mai mici sau mai mari, cu toții avem provocări. Pe Adrian l-ar fi ajutat să știe că mai sunt oameni struggling with mental health. Tocmai de aceea interviul său pentru Beautiful Engineering a fost unul foarte sincer – cu bune și cu rele. Adrian este o persoană cu multe fațete. Am discutat despre lupta cu sănătatea mintală, despre provocările aduse de facultate, despre experiența de a fi gay, despre pasiunea pentru chimie, despre stand-up cu matematică, despre Club Penguin, despre deep learning și despre cum analiza matematică a dus la schimbări sociale.
Când ai știut că vrei să te duci spre tech?
Complicat… „Programare” – și acum o să mă linșeze o parte dintre oameni – adică HTML și CSS am învățat prin clasa a II-a când a tras tata internetul prima oară în apartament. Am văzut că sunt pagini pe internet și am căutat „how to make page on internet”. Scria bineînțeles despre html, css. Și am început cum încep mulți oameni: scrii în notepad, deschizi în browser și se mișcă chestii. Cam ăsta a fost începutul. Și cred că în clasa a V-a am învățat Javascript. Mai bine spus, am început să învăț Javascript că, na, ca toate limbajele – înveți la ele toată viața.
În perioada aia era foarte popular un joc numit Club Penguin și cu câțiva prieteni de-ai mei am început să ne facem bloguri în care să scriem ce se întâmplă prin joc, news. Eu tot timpul mă ocupam cu designul.
Dar până prin liceu nu mi-a trecut prin cap să urmăresc ITul drept carieră. Aveam oameni în jur care mergeau la olimpiade de informatică și nu vedeam ce aș fi putut aduce în plus față de ei.
În paralel, eu eram olimpic național la chimie și științele Pământului. Așa că părea destul de clar că o să merg înspre chimie.
Deci, dacă n-ar fi fost programare, ar fi fost chimie?
Nu știu – eu am problema asta că sunt atât de multe joburi pe planeta asta pe care mi-ar plăcea să le fac. Mi-ar plăcea să mă fac aviator, pilot. Mi se pare foarte cool.
Anyway… ideea e că la mine s-a rupt filmul cu chimia când a venit chimia organică. Adică, e ok, e frumoasă chimia organică, dar mie nu mi se pare spectaculoasă. Nu mi se pare spectaculoasă în același fel în care dai foc la niște dicromat de amoniu și începe să scoată scântei. Deci, cred că nu ar fi fost chimie, mi s-ar fi stins pasiunea pentru chimie și fără IT.
Cum ai ales până la urmă?
În clasa a XII-a deja venea bacul, mai erau 7 luni, trebuia să decid unde dau la facultate și mă gândeam să dau pe computer science. Făcusem asta de când eram mic și era evident că pasiunea e acolo.
Atunci am văzut programul de la Mate – despre care am înțeles între timp că nu mai e. Am dat la Facultatea de Matematică și Informatică. Am făcut trei ani și am terminat cu diplomă în matematică. Apoi am mai facut un an și pentru diplomă de info.
În primii doi ani am avut doar una-două materii de info, restul a fost concentrat pe mate. Și am vrut să fac asta tocmai în ideea în care nu eram bun la mate. Nu aveam sclipirea pe care o aveau foarte mulți dintre colegii mei. Așa că am dat la facultatea aceasta în ideea că este facultatea de matematică – scopul este să mă învețe matematică. Și chiar a funcționat foarte bine. După 3 ani am început să adopt foarte multe dintre patternurile de rezolvare și să vizualizez. Mate nu e despre a face calcule, este despre a gândi cu structuri abstracte și a înțelege cum interacționează. Am învățat asta în urma facultății…. Deci planul a funcționat, deși a fost al naibii de greu.
Cât de greu ți-a fost daca ai mers în direcția asta fără o afinitate pentru mate?
Din păcate, odată cu bacul intrasem în depresie în perioada aceea din clasa a XII-a… Și a continuat destul de mult, inclusiv în anul I și o parte din anul al II-lea. Nah, a fost naspa pentru că eram obișnuit să mă descurc, să învăț din clasă, dar nu mai funcționa. A fost un șoc destul de mare. Anul I l-am terminat cu jumătate de materii restante. Apoi în anul doi am recuperat foarte mult, iar în anul 3 am terminat ok. Dar m-a învățat valoarea muncii și cum să muncești constant pentru a atinge un scop. Am avut materii unde învățam luni întregi în fiecare zi – lucru pe care nu a trebuit să-l fac înainte.
Când ți-ai dat seama că ești în depresie? Că bănuiesc că ți-a luat ceva să-ți dai seama, să procesezi și să ceri ajutorul.
Asta s-a întâmplat pe mijlocul anului I. Aveam perioade când nu mă ridicam din pat cu zilele, era haos în cameră, aveam vase mucegăite peste vase mucegăite. Când ajunge atât de rău… știi.
Cum ai cerut ajutorul?
Am mers la Accept – care este una dintre organizațiile LGBT din Romania pentru că oferă ședințe de terapie pentru persoane din comunitatea LGBTQ și am început să lucrez cu psihoterapeuta mea, cu care fac în continuare terapie. Și am început să lucrez, să procesez aspecte din trecutul meu și să înțeleg cum sunt lucrurile. Cred că tot în perioada aceea am mers și la psihiatru.
Depresia pe care o avusesem atunci a fost destul de gestionabilă – am avut tratament doar vreo 6 luni, apoi lucrurile au început să funcționeze doar cu terapie. Și asta s-a potrivit cu mijlocul anului 2 când lucrurile au început să funcționeze și în jurul facultății. Deci, nu este neapărat doar despre importanța muncii, este și despre importanța sau poate privilegiul de a fi într-un punct ok cu sănătatea mentală cât să poți să schimbi parcursul în bine.
De asta este important să ceri ajutor. Maică-mea îmi spunea foarte des în perioadele de depresie că sunt leneș și că nu fac nimic…. Nu cred că lenea există, sincer, adică eu cred că lenea ascunde câteva chestii: unul dintre ele poate să fie că nu vrei să faci ceva – și e ok să nu vrei -, dar de multe ori poate să ascundă frică, depresie, anxietate, ceea ce e și mai rău. A vorbi cu oamenii potriviți și a obține ajutorul este și mai important.
Ai spus că încă lucrezi la sănătatea mintală constant. S-au întors vreodată problemele?
Din păcate, pe mine pandemia m-a lovit destul de tare… Și acum am zile în care nu mă pot ridica din pat să merg la serviciu. Din fericire, managerul meu este un om extraordinar, oamenii care se ocupă de program sunt extraordinari și am foarte mulți oameni în jurul meu care sunt acolo dacă am nevoie de ceva.
A fost o luptă foarte grea să le spun, să vorbesc despre asta. Dar a fost un pas foarte important. Lucrăm cu deadline-uri în jurul depresiei mele și oamenii aceștia înseamnă totul. Ai nevoie de o companie cu o cultura organizationala care înțelege – înțelege diversitatea, sănătatea mintală, dizabilitățile. În echipa de dinainte, de la o altă companie, nu am avut curajul de a adresa deschis sănătatea mea la început de pandemie. Managera mea mi-a oferit totuși încrederea – s-a gândit că trec prin ceva. Un coleg de grupă, angajat în aceeași echipă a fost una dintre persoanele care m-au ajutat să supraviețuiesc la început de pandemie. Cred că aș fi putut vorbi deschis și înainte, uitându-mă retrospectiv. Prima oară când faci pasul acesta este mai dificil. Din păcate nu este normalizată discuția – chiar dacă oamenii ar fi ok dacă ai discuta. Este greu să începi să discuți.
Cum a fost experiența de a fi gay în învățământul românesc, în societatea noastră?
Eu știu că sunt gay de la grădiniță. Aveam împreună cu un coleg un joc în care noi doi eram prinții ce aveam acest regat (grădinița). Nu a fost o surpriză pentru mine, dar nu înseamnă că a fost neapărat ușor. Procesul de coming out, pe care-l începusem prin clasa a VII-a, e greu și ia foarte mult curaj și vulnerabilitate pe care uneori nu ai luxul să le ai. De exemplu, cu părinții mei nici până în ziua de astăzi nu am avut o discuție deschisă despre asta. Din fericire, în liceu am fost openly gay, nu am avut nicio problemă. Singurele episoade de bullying cred că au fost cu niște tipi ce erau într-un liceu rival și s-au luat verbal de mine pe stradă. În facultate am fost la fel, openly gay, chiar și față de unii profesori.
A fost parte din motivele din spatele depresiei? Faptul că nu respectai un tipar impus de societate?
Am avut luxul ca asta să nu fie unul dintre motivele problemelor pe care le-am avut, cât mai mult bullying-ul prin care am trecut in gimnaziu. Dar pentru mulți oameni poate fi.
Prin anii 2000 nu vedeai decât cupluri straight la televizor și lumea te întreba dacă ai o iubită. Toată lumea își găsea o persoană de gen opus pentru relație. Era clar că asta se așteaptă societatea de la tine. Din fericire eu am trăit mult pe internet și am copilărit cu oameni ca Troye Sivan și Tyler Oakley – Youtuberi LGBTQ foarte populari. Ei vorbeau despre experiența lor. Refugiul meu a fost în lumea asta – și vestică, dar și online. De la ei am învățat că nu e sfârșitul lumii, că pot avea o viață de succes și frumoasă. Am învățat că a fi gay este doar unul dintre mulții parametrii ai vieților noastre.
Crezi ca faptul ca ai fost în contexte întrucâtva de elita au făcut experiența ta ca gay mai puțin dificilă? Ai terminat unul dintre cele mai bune licee din capitală, o facultate bună…
Da… Defapt, nu știu. Una dintre strategiile pe care le-am abordat eu, cu privire la faptul că sunt gay este proverbialul „Fii atât de bun încât să nu te poată ignora”. Erau foarte multe alte lucruri asociate cu mine, pe lângă faptul că sunt gay. Dar acesta este pe de cealaltă parte unul dintre factorii care a contribuit și la prericlitarea sănătății mele mintale. Mereu am încercat să fac cât mai multe, să fiu cât mai bun, fapt ce a pus foarte multă presiune pe mine să consum fiecare minut să învăț mai mult și să fac mai mult. Mi-a ajutat cariera, dar cu siguranță nu este sustenabil pentru sănătatea mintală.
Din păcate, în continuare trăim într-o societate ce discriminează și vrei să-ți minimizezi numărul de „puncte de penalizare” ale minorității din care vii. Ceea ce este foarte trist și face oamenii să schimbe cine sunt fără să realizeze.
Vrei să le transmiți ceva celor ce citesc acest articol?
Cel mai important lucru este să cauți și să obții ajutorul potrivit. Faptul că trecem prin ce trecem nu înseamnă că suntem oameni mai slabi decat oamenii din jur. Aș zice că dimpotrivă – uneori ne luptăm cu demoni interiori mult mai puternici decât alți oameni. În același timp reușim să păstrăm un job 9 to 5 și să gestionăm ce altceva mai facem. Asta necesită foarte multă putere. A avea nevoie de ajutor e ok. O meriți. Fie că vorbim despre un psiholog, un prieten sau o comunitate, dar trebuie să fie oameni care știu să te ajute.
Înțeleg că și acum ești openly gay, nu?
E foarte important să putem să fim noi în orice situație și cred că sunt destul de autentic cu mine. Față de alte identități, identitatea mea e mai ușor de ascuns. Din păcate, a te ascunde este o opțiune. În situații extreme, dacă ești pe punctul de a-ți pierde jobul, devine o opțiune bună. Dar este erasure-ul (en, ștergerea) identității ce vine cu asta ca dezavantaj.
E un pic și despre positive action. Dacă nu vezi reprezentare a minorității tale – LGBT, femei, persoane roma etc – ești mai puțin înclinat să come out sau să fii tu însuți 100% cu încredere. La jobul curent avem o organizație dedicată angajaților LGBTQ și aliaților. Există același lucru pentru femei, pentru persoane de culoare și alte minorități. Diversitatea este o componentă fundamentală a companiei. N-am simțit pentru o secundă că nu aș putea să fiu cine sunt.
Ce sfat ți-ai da ție din liceu?
Ai grijă de tine, prioritizează nevoile tale mai mult decât preconcepțiile și părerile celor din jur. Concentrează-te pe a crește, a te dezvolta și pe ce ai tu nevoie. Încearcă să fii bun și nu te răni prea mult pe proces. O să fie mai bine… E un clișeu, dar pentru a-l pune matematic, o să vezi că media mobilă, de-a lungul timpului crește.
Unul dintre cele mai cool moduri prin care să devii mai confortabil cu identitățile pe care le ai este voluntariatul și activismul. În primul rând pentru că te conectează cu o rețea de oameni cu viziuni și experiențe asemănătoare. În al doilea rând, transformi această identitate de care poate ți-ar fi frică sau ai avea sentimente negative în unul dintre atuurile tale. Activismul vine din puterea identităților pe care le avem. De exemplu, pentru sfera LGBT, în București există MozaiQ și Accept, în Iași e Rise OUT, în Timișoara Identity Education, în Cluj e asociația Pride, în Brașov e HLGBTQ și mai sunt altele prin țară.
Ai sfaturi pentru ca oamenii să fie aliați mai buni?
Persoana care poate raspunde la intrebare, pentru fiecare dintre noi este acel prieten dintr-o comunitate defavorizată. Dacă nu știi pe nimeni, șansele se poate să fie pentru că pare că nu ai fi ok cu asta. Deci poate pasul 0 ar fi să-ți exprimi susținerea. Oamenii din jur o să fie impactați. De exemplu persoanele LGBTQ pot să prindă încredere, să vorbească cu tine. Iar persoanele non-LGBTQ pot să-și schimbe părerea („uite că nu toata lumea crede ca e nașpa”). Vorbește despre asta! Poate schimbi mentalitatea celor din jur sau poate intri în contact cu acei oameni și îi poți întreba pe aceștia cum îi poți ajuta.
Cuvânt de la autor
A fost o plăcere să port această conversație cu Adrian. Îi mulțumesc pentru deschiderea și curajul de a atinge subiecte sensibile. Povestea lui Adrian, ca a fiecăruia, este unică. Nu se pierd însă, în această unicitate, experiențe și aspecte familiare. Familiare pentru membrii comunității LGBTQIA+. Familiare pentru cei cărora sănătatea mintală le-a pus piedici în educație. Familiare pentru membrii unei minorități ce încearcă să-și găsească drumul autentic într-un domeniu precum ITul.
În continuare…
Vrei să citești despre alți oameni faini? Iată câteva recomandări din seria Beautiful Engineering:
- [Beautiful Engineering] Lavinia Lungu – Diversitatea și incluziunea sub lentila personală și profesională
- [Beautiful Engineering] Andrada Sofia – Sky Is The Limit
- [Beautiful Engineering] Ema Delicoti – Mindset la Fileu
Dacă vrei să citești mai multe despre sănătatea mintală recomandăm:
- Cum să avem grijă de noi la locul de muncă și mai departe?
- Q&A – sănătatea mintală
- Sindromul impostorului: cum m-a prins și cum i-am scăpat