Interviul cultural este o nouă formă de evaluare a candidaților pentru locul de muncă modern. Printre altele, scopul lui este să identifice în ce măsură valorile și perspectivele candidatului se regăsesc în cultura companiei.
Interviului ca etapă în obținerea unei slujbe nu are o istorie foarte îndelungată. Thomas Edison a creat primul test scris pentru evaluarea candidaților care au aplicat pentru o slujbă în 1921. O sută de ani mai târziu, interviul a ajuns să fie mai mult decât o simplă verificare a cunoștințelor. Tipul muncii și rolul acesteia în viața oamenilor s-au schimbat. Este normal ca și procesul de intervievare să fie adaptat la noile realități și concentrat pe ceea ce contează cel mai mult atât pentru angajator, cât și pentru candidat.
Pentru a afla mai multe, am discutat cu Oana Cerchia, Head of Social Change la Thoughtworks. În rețeaua globală Thoughtworks, acest gen de interviu se practică de ani de zile. Thoughtworks România aplică această tehnică de câteva luni, pentru toți candidații noi. În plus, angajații curenți sunt încurajați să se implice în acest proces din rolul de intervievator.
Ce este un interviu cultural?
Interviul cultural facilitează interacțiunea culturală dintre candidați și echipele Thoughworks. Avem astfel posibilitatea de a analiza în ce măsură sunt aliniați candidații la cultura Thoughtworks.
Interviul cultural este destul de frecvent la companiile americane. Acesta a evoluat de la căutarea unui angajat „la fel” care să se potrivească în cultura curentă la un angajat care să adauge valoare culturii și să o ajute să se dezvolte. Se caută diversitate în perspective, pregătire și skilluri, dar aliniere în principii și valori. În piața românească însă conceptul este abia la început și întrebarea pe care am avut-o a fost cât de bine funcționează acesta.
Cultura muncii, responsabilitatea socială și stilurile de comunicare impactează relația angajator-angajat, dar adesea nu sunt adresate de la început, ci sunt descoperite pe parcurs.
Cultura unei companii dictează în general modul de lucru și de management. Pentru candidat este important să înțeleagă ce principii ghidează compania și cum funcționează cu adevărat, de la nivel de ierarhie și la nivel de echipă. Iar pentru companie este util să cunoască așteptările și standardele fiecărui candidat, pentru a se asigura că angajează oamenii cei mai potriviți.
De ce este important acesta pentru procesul de recrutare? Care este cultura Thoughtworks?
Acest tip de interviu are rolul de a evalua atributele de aliniere culturală a candidaților și reprezintă un factor important în decizia de angajare.
Misiunea noastra, de exemplu, sau așa numitul Thoughtworks WHY, necesită o gândire disruptivă. Aspirăm să fim o organizație care are un impact pozitiv în lume. Promovarea justiției sociale și economice este la fel de importantă pentru noi ca promovarea excelenței in software și conducerea unei afaceri durabile.
Scopul nostru este să creăm un impact extraordinar asupra lumii prin excelența noastră culturală și tehnologică.
Cultura organizațională Thoughtworks este strâns legată de obiectivele noastre ca entitate tehnologică, astfel cele cinci lentile prin care privim lumea sunt:
- Revoluționează industria tehnologică;
- Amplifică schimbările sociale pozitive și susține un viitor tehnologic echitabil;
- Încurajează o comunitate vibrantă de tehnologi diverși și pasionați;
- Obține un succes comercial durabil și o creștere susținută;
- Fii un partener minunat pentru clienți și misiunile lor ambițioase.
Aceste cinci principii arată cine suntem, de ce existăm și ce ne aduce împreună. Este un cadru pe care îl putem folosi cu toții pentru a lua decizii, a ne provoca pe noi înșine și a-i inspira pe ceilalți.
Fie că vorbim de zona tech sau de joburi în general, observăm o schimbare în modul în care munca este privită. Milenialii sunt generația cea mai puțin atașată de slujba curentă, conform unui studiu realizat de . Mai mult decât siguranță financiară, milenialii vor să găsească scop în munca pe care o fac. Ei urmăresc dezvoltarea și au nevoie de oameni care să-i motiveze și să-i instruiască spre creștere, mai mult decât să-i comande și conducă. Pentru GenX responsabilitatea socială este un factor decisiv. Toate acestea indică faptul că astăzi, mai mult decât oricând, pentru cei care sunt în căutarea unui job concordanța dintre valorile culturale ale companiei și propriile lor aspirații este de maximă importanță.
Care sunt valorile pe care le căutați? Ce este important să vedeți în această discuție?
În cadrul interviului vom discuta o serie de subiecte care se referă la valorile companiei noastre (Thoughtworks Why). Vom avea o discuție deschisă, în urma căreia vrem să înțelegem cum văd și interacționează candidații cu lumea și cu alte persoane. Nu există răspunsuri corecte sau greșite, și atributele pe care le evaluăm în acest interviu sunt:
- Alinierea asupra schimbărilor sociale
- Abilități de colaborare
- Cultivare
Acest interviu este o șansă pentru noi să știm mai multe despre candidat și, de asemenea, pentru candidat să afle mai multe despre cultura Thoughtworks și despre modul în care aceasta se răsfrânge în activitățile din fiecare zi.
Pentru a avea o idee mai clară asupra conceptului de interviu cultural și a ne imagina cum ar putea arăta un astfel de interviu, Oana a împărtășit cu noi câteva întrebări din cadrul interviurilor.
Ne poți da câteva exemple de întrebări la un interviu cultural?
Cultivation: What ways do you ensure you are continually learning? (Ro: Prin ce modalități te asiguri că beneficiezi de învățare continuă?)
Social change alignment: What does positive social change mean to you? Can you share a few examples of social injustices that you have heard or read about? (Ro: Ce înseamnă pentru tine schimbare socială pozitivă? Poți să ne dai câteva exemple de nedreptăți sociale despre care ai auzit sau ai citit?)
Collaboration Skills: For what reason have you had to modify your communication or working style to collaborate with different people? (Ro: Care a fost motivul pentru care a trebuit să-ți modifici stilul de muncă sau de comunicare pentru a colabora cu diferiți oameni?)
De cele mai multe ori interviul și rolul de intervievat implică emoții și temeri. Ce este important în cadrul interviului cultural este sinceritatea. Nu este o lecție ce trebuie pregătită, ci o discuție onestă despre viziunea companiei și a candidatului. Am întrebat expertul totuși dacă este ceva ce ar putea ajuta un candidat să se pregătească.
Cum ar trebui să se pregătească cineva pentru un astfel de interviu?
Fiecare candidat poate împărtăși exemple din experiența personală sau exemple/idei ipotetice astfel încât să poată oferi răspunsuri la întrebările din cadrul interviului. Înainte cu câteva zile de acest interviu, candidatul primește un email cu informațiile necesare pentru a se familiariza cu termenii interviului cultural. În fapt, este o discuție prietenoasă care se finalizează cu un sentiment plăcut de coeziune pentru valorile culturare împărtășite de ambele părți.
Poate părea că un astfel de proces este mult mai subiectiv decât un interviu tehnic sau teoretic. Vedem în societate cum prejudecățile inconștiente (en: unconscious bias) au impact chiar și în situații ce ar trebui să fie obiective. Pentru un interviu deschis poate părea mai greu ca acestea să fie eliminate. Cu toate acestea, Oana ne-a explicat ce proceduri asigură obiectivitatea discuției.
Cum este asigurată obiectivitatea interviului?
Regula de bază pentru menținerea obiectivității o reprezintă participarea la interviul cultural a unei echipe formate dintr-un coleg și o colegă care pot avea roluri diferite în companie. Pe baza notițelor făcute în timpul interviului, aceștia completează ulterior un scorecard care cuprinde toate atributele analizate și alocă un punctaj cu care se finalizează evaluarea.
Care a fost impactul în cadrul organizației? Dar feedbackul primit din partea persoanelor intervievate?
Mă bucur să constat că rezultatele acestui tip de interviu au avut un impact pozitiv asupra creșterii interesului angajaților pentru cultura companiei. De asemenea, a contribuit la îmbunătățirea interacțiunii și a comunicării dintre angajați, i-a încurajat, în special pe cei noi, să pună întrebări, să se integreze mai rapid în companie. La fel de important, din punctul meu de vedere, a condus la creșterea gradului de retenție în companie.
După cum am menționat, nu există răspunsuri corecte sau greșite, astfel încât suntem bucuroși să spunem ca avem un procent de 99% de candidați admiși.
În procesul de recrutare este important să identifici persoanele potrivite pentru un rol și pentru o echipă. Interviul cultural oferă șansa de a înțelege care sunt valorile, pasiunile, interesele și convingerile cuiva. O cunoaștere a valorilor companiei și o aliniere cu acestea asigură faptul că angajatul va avea un sentiment de apartenență și o conexiune cu aceasta.
Dată fiind experiența avută, considerați că acest interviu ar îmbunătăți procesul de recrutare al altor companii?
Cu siguranță. Feedbackul pozitiv al tuturor candidaților care au participat la interviul cultural ne-a demonstrat că acest tip de interviu poate aduce beneficii importante dezvoltării culturii unei companii și prin aceasta poate contribui la crearea unui mediu mai deschis, mai incluziv și mai prietenos la locul de muncă.
Pentru Thoughtworks, partenerul nostru în acest studiu de caz, interviul cultural a fost o rețetă de succes. Din perspectiva candidaților, acesta le-a dat lansa să înțeleagă misiunea companiei, să afle că este o companie ce pune mult preț pe valorile ce o ghidează și să vadă dacă aceste valori se aliniază cu cele personale. Din perspectiva companiei, acesta a dus la o retenție mai bună a angajaților, o deschidere mai mare chiar și pentru angajații mai vechi și o evoluție a culturii companiei.
În continuare…
Thoughtworks ne-a fost alături ca sponsor și în programul Supereroii Web. Dacă vrei să citești cum a fost poti urmări articolele:
- Supereroii web: Începutul unei noi aventuri
- Supereroii web: În acțiune
- Supereroii web: To be continued