O să povestesc o întâmplare de la GHC 2016, din timpul prânzului organizat de comunitatea Systers. Dacă nu știi exact ce presupune un prânz la GHC – sau ce e acest GHC despre care vorbesc, vezi articolele de aici, aici și aici 🙂
Un lucru care mereu mi-a plăcut la GHC a fost faptul că, deși sunt 15,000 de persoane, cumva am reușit să mă întâlnesc accidental cu o groază de prieteni vechi 😀 Așa s-a întâmplat și atunci, când m-am întâlnit cu Liana absolut întâmplător la coadă la Starbucks. Liana Marinescu e plecată din țară de câțiva ani, a terminat masterul și face doctoratul pe robotică la King’s College London, unde e și asistent universitar. Ea a terminat Automatica la U.P.B., noi două am făcut parte dintr-o echipă de robotică mai mare, cu care am ajuns și la faza internațională a concursului Eurobot în 2012.
Așadar, ajunsesem la prânzul Systers împreună cu Liana și ne-am bucurat că am prins locuri dat fiind ce aglomerație am văzut pe la celelalte locații. Erau atâtea sub-comunități prezente, de la studente la femei care lucrau pentru guvernul S.U.A. sau chiar în armată! Și noi, care nu știam la ce să ne așteptăm 🙂 Apoi, au început prezentările Prudential, sponsorii oficiali ai prânzului respectiv. Și ei au făcut un joculeț foarte interactiv: la intrare ni s-au dat câte 2 creioane incandescente: unul pe roșu, unul pe albastru, iar cineva ne punea întrebări cu 2 răspunsuri posibile. Noi trebuia să-l ridicăm fie pe cel roșu, fie pe cel albastru, în funcție de răspunsul care ne definea pe noi, după care li se dădea cuvântul câtorva femei din sală pentru a spune de ce au făcut alegerea respectivă – așa cum se vede din imaginea de mai sus.
Roșu! Albastru! Albastru! Acum iar roșu! Și tot așa.. Până când una dintre întrebări mi-a atras atenția: „team player” sau „leader”? Majoritatea femeilor din sală (și erau câteva sute!) au ales că preferă să fie „team player” – doar câteva dintre noi am ales „leaders”. Și s-au ridicat câteva dintre ele și au spus de ce preferă lucrurile așa. Și le-am înțeles punctele de vedere, în timp ce m-am ridicat să merg către față pentru a li-l oferi și pe al meu. N-am avut ocazia să vorbesc, deoarece în momentul când am primit microfonul, prezentatoarea a trecut la următoarea întrebare, dar am reușit să schimb două vorbe cu una dintre doamnele de la Prudential care m-a ascultat. Și o să încerc să vă spun și vouă, fără să intru în prea mari detalii (poate astea ar fi ceva povești pentru altă dată?).
Până acum am văzut expresia „team player” folosită în doar două moduri: la calități superficiale trecute în CV-uri și în expresii de tipul „not a team player”. Da, cu negația în față. Și nu e folosit ca feedback constructiv sau pentru a desemna o trăsătură generală / definitorie a unei persoane, ci e aruncat de obicei atunci când cineva refuză să facă o acțiune (motivul nu contează aici), ca o încercare de manipulare prin șantaj emoțional. Și merge. Am văzut la atâtea dintre prietenele mele asta – să nu poată spune „nu” (și mie mi-a fost foarte greu să încep să fac asta), iar de multe ori totul pornește de la astea 4 cuvinte. Fie că ți se cere să faci documentație, când tu îți dorești să scrii cod; sau ți se cere tema, pentru care tu ai muncit zile la rând; sau ți se dau mai multe taskuri (poate chiar până la ajunge aproape de un burn-out), în timp ce alți colegi nu par a avea același volum de muncă?
Poate te-ai regăsit și tu în exemplele de mai sus și refuzul de a le da curs a făcut să fie adusă în discuție calitatea ta de a fi o co-echipieră bună. Sau poate nu. Sau poate nu încă. Lista nu e exhaustivă, sunt doar câteva consecințe ale faptului de a fi șantajat pe motiv de „not a team player”. Pentru cine a văzut „Back to the Future”, aș zice că e ca unul dintre momentele în care Marty e numit „chicken” – și nu poate rezista tentației de a dovedi contrariul!
Cel mai bine e să gândești la rece: chiar nu mai sunt „team player” dacă nu fac asta? Alții rămân „team players”, deși sunt pe aceeași poziție cu mine și nu li se cer aceleași lucruri? Care sunt prioritățile mele? Iar dacă îți dai seama că ești într-o echipă care s-a obișnuit să îți facă asta, poate e timpul să faci o schimbare.
Eu am ales să fiu leader, mai mult decât team player (nu în loc de!). Și, deși o prezint ca pe o alegere personală, ca și cum te trezești într-o dimineață și te hotărăști „hmmm.. azi cred că vreau să fiu leader!”, sunt conștientă că nu e chiar așa. Dar este ceva din care îți poți face un scop și, chiar dacă nu e o rețetă universală care să ne transforme pe toți în leaderi peste noapte, există pași care pot fi urmați și resurse online care pot fi utile. Dar despre asta voi vorbi într-o altă postare 🙂
Data viitoare o să vă spun câteva povești amuzante despre cum la GHC 2016 m-am transformat pentru aproape o săptămână în jurnalist – așa au apărut Codette Interviews 😀
PS: Tot atunci i-am povestit Lianei despre bursa Women Techmakers (fosta bursă Anita Borg) și cam ce presupune. Eram sigură că dacă aplica o va primi și m-am bucurat când mi-a scris exact asta 😀 Morala? Uneori ai nevoie doar de o șansă, dar întotdeauna tu trebuie să faci primul pas 🙂
PPS: Tu te-ai înscris? Formularul e deschis până pe 26 mai![:]