GameLab: La final de… școală de vară

EducatieEvenimenteGanduriOameni faini

Written by:

Anul acesta am repetat experiența GameLab Summer School. GameLab este o școală de vară realizată de Asociația Codette împreună cu Electronic Arts România pe dezvoltarea de aplicații mobile.

În 2017 lucram cu 12 puștoaice faine, iar anul acesta am ajuns la 17 copii care au fost alături de noi timp de 3 săptămâni. Grupa a fost formată din fete și băieți cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani. Acești fantastici ce au ales să fie la școală, înainte de școală, au venit plini de idei fâșnețe despre ce se întâmplă în viața de zi cu zi a unui proiect tehnic.

Despre GameLab

Inițiativa începea anul trecut cu dorința să existe o școală orientată către dezvoltare de jocuri dedicată fetelor. Anul acesta programul a fost centrat pe fete, dar s-a încurajat și înscrierea băieților. GameLab își propune ca cei mici să-și descopere pasiunile și interesele lor prin lumea programării și industriei jocurilor. Cum realizează aceste lucruri? Sub îndrumarea trainerilor Codette au învățat să-și construiască propriile aplicații mobile pe Android.

Ce au învățat?

Curricula a fost dezvoltată special pentru segmentul de vârstă ales, iar în prima parte sunt incluse concepte de bază de programare pentru care folosim instrumente facile și programare vizuală. Am introdus noțiunea de block și modul în care aceste blocuri comunică. S-au folosit instrumente precum MIT App Inventor și Thunkable pentru a dezvolta aplicații în mod vizual pentru mobil.

Am încercat să facem legătura cu următoarea parte și am folosit MIT App Inventor Java Bridge. În a doua parte, participanții au descoperit că „Java nu este programare vizuală”. Au testat Android Studio și au pus la punct o aplicație pe care au încărcat-o pe propriul telefon.

Asta nu a fost tot, cei mici au avut parte de prezentări din partea Electronic Arts despre diverse opțiuni de carieră direct de la specialiști, despre ce presupune industria și care este procesul de creare al unui joc video. Ce vor să fie când vor fi mari? Cu siguranță programator / dezvoltator sau chiar tester.

GameLab #2

Am fost alături de puști și puștoaice încă de la început. Au venit deschiși, gata de atac și aveau în minte să-și mărească cercul de prieteni, plus să “facă jocuri”. În 3 săptămâni au trecut prin papucii de arhitect, designer, dezvoltator, tester și ce a mai fost nevoie, tocmai ca să ajungă să construiască. Chiar au fost proprii eroi, au traversat munți mai mici – programarea vizuală și munți mai mari – Java. La Demo Day s-au fălit cu rezultatele lor, aplicații de tip Pong, animații cu obiecte, Car on a road (cursă cu evitare de obstacole și colectare) și chiar un Simon Says personalizat. La finalul perioadei, am simțit că au plecat cu o sete de a cunoaște mai mult și mai multe.

Nu e primul program dedicat acestei vârste și cu siguranță nu o să fie ultimul pentru mine, cât și pentru Codette. Copiii pleacă la final de program / atelier cu o mică bucățică din tine și îți dorești cu ardoare să încerce pe viitor să mai exploreze domeniul, să își găsească o activitate extra-curriculară care să îi entuziasmeze și să-și construiască pas cu pas și pasiune drumul. Realizezi că „e ceea ce trebuie” în momentul în care primești confirmări și din partea părinților. Când auzi lucruri precum „[…] copilul meu s-a schimbat în astea 3 săptămâni” și chiar vezi cum copilul timid și retras din prima zi este mai implicat în viața grupului. Realizezi că „e ceea ce trebuie” când vezi toate rezultatele lor, plus feedback-ul care este de la minunat în sus.

Nu este ușor să îți dai seama că poate e necesar să te clonezi când citești ce au scris pe post-it-urile dedicate trainerilor „Să fie mai multe gege”. Nici Damian nu a scăpat de clonare. Lucrurile acestea se întâmplă mai ales când ai o gașcă simpatică cu care poți să urci cei mai periculoși munți și să-ți permiți să faci tot ce-ți propui. Echipa Codette pentru această școală de vară a fost una colorată, plină de energie și… vibe-ul dat de astfel de oameni este genial. Mă tare bucur că i-am avut alături de mine pe Andreea, Doina, Damian, Corina, Nikki. A fost o muncă de echipă pentru ca cei mici să aibă o experiență faină… și zic eu că a ieșit. Câteva dovezi pe albumul de pe pagina de Facebook.

Perspective

Pentru gașca de la GameLab #2, bazându-ne pe faptul că își doresc:să fim mai agili, adică să învățam mai multe într-un timp cât mai scurt”, „să continui Java”, „să fac un joc Horror”, „să  învăt C / C++”, „să facem mai multe aplicații”, vor avea cu siguranță un an plin de explorat. Fie că vorbim despre continuarea unor proiecte deja existente, fie că vor să înceapă studiul pe o anumită direcție.

Pentru cei ce vor să aibă alternative de dezvoltare pe programare și să fie consecventă activitatea, recomandăm unul dintre grupurile ce fac asta cu copii cu vârste de 5 – 17 ani. O analiză în ceea ce privește frecvența, conținut, preț în articolul Locuri faine unde copilul tău își poate începe aventura în lumea IT.

Ne fericim când aflăm că mai vor să vină, chiar și la aceeași școală de vară. Codette își propune să realizeze și alte sesiuni de formare care să aibă accent pe acest segment de vârstă, chiar și în medii defavorizate.

 

Ei au învățat, au explorat și testat; noi am verificat și învățat. Putem spune că GameLab #2 a fost o școală de vară plină și una reușită!

 

Spread the love