fbpx

Forbes Woman Summit 2018 – checked

EvenimenteGanduriOameni faini

Written by:

Cuvântul cel mai potrivit care să rezume ziua de 29 martie este, cu siguranță, “inspirație”. Vorbim aici despre participantele de la Forbes Woman Summit – femei care și-au lăsat amprenta în societatea noastră.

Forbes Woman Summit sărbătorește femeile de acțiune și își propune să fie o sursă de inspirație și de sprijin pentru femeile din România, susținându-le să-și realizeze și chiar să-și depășească potențialul curent. Ediția din 2018 a adus la un loc voci reprezentative din lumea de afaceri, educație, politică și ONG-uri și a mizat pe tematici precum leadership, antreprenoriat, sănătate.

Evenimentul a fost deschis de către Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România. M-am regăsit repede în cuvintele sale căci la fel ca ea, nici eu nu sunt o persoană matinală ci mai degrabă o pasăre de noapte. Cu toate astea nu s-a lăsat și a ajuns la un eveniment ce începea la o oră ușor indecentă, mai precis la 9.00AM. Povestea ei se concentra pe importanța luptei pentru pentru egalitatea de gen deoarece după spusele sale “pentru a ajunge la egalitatea de gen trebuie să luptăm ca femei, pentru că nu vine natural, așa cum vin alte realizări. Ca să trecem de acele bariere de sticlă trebuie să facem un pic mai mult decât să fim foarte bune în ceea ce facem. Încă, între doi profesioniști la fel de buni, unul femeie și altul bărbat, în mod natural, promovat este bărbatul. De aceea, am simțit, la nivelul Uniunii Europene, să impunem cote. Noi, femeile, ne-am aștepta ca, în mod natural, să ne fie recunoscute calitățile de lider.” Pleacă la drum cu un punct clar, dorește 40 % prezență feminină în cadrul comisiilor de administrație ale firmelor, dar din păcate există state membre care se opun.

E. Stella Ronner – Grubacic, Ambassador of the Kingdom of Netherlands to Romania and the Republic of Moldova, a adus câteva cifre care par ușor triste. Numai 22% din parlamentarii europeni sunt  femei. Ce propune ea stă în modul în care persoanele de decizie pot crea awareness în interiorul și în afara organizației pentru a produce schimbarea.

H.E Tamas Samash, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of the State of Israel to Romania a povestit puțin despre cum lumea diplomației este la fel de încercată în privința egalității de gen și se consideră o susținătoare a discriminării pozitive. La un moment dat, a ridicat problema numărului mic de femei diplomat, răspunsul pe care l-a primit fiind unul destul de rece “Ești tânără”. Care a fost replica sa? “Nicio grijă. Va trece.”. Ce m-a impresionat a fost sfatul pe care ni l-a dat. “O femeie de succes se recunoaște după numărul de femei pe care le-a promovat pe parcurs. Orice lucru face diferența.”

 

#forbessw@ Power of Business: The Way Forward

Primul panel al zilei s-a concentrat asupra business-ului și modelului de leadership feminin ce se regăsește.

S-a pornit cu ideea că totul se concentrează pe munca în echipă. Camelia Șucu menționa faptul că în zona business atitudinea este alta. Acesta nu mai este un domeniu al bărbaților. O femeie are un loc la masă când vine vorba de negocieri.

Virginia Oțel poartă mai multe pălării, dar la acest eveniment m-a impresionat pălăria ei de voluntar. Este președinte al Professional Women’s Network Romania și face asta cu tare multă pasiune. A punctat faptul că este importantă într-o echipă / companie diversitatea opiniilor, faptul că într-o echipă fiecare e necesar să se dezvolte bazându-se pe ceea ce știe să facă mai bine, să se concentreze pe punctele lui tari și să exceleze. Mesajul transmis a pus accentul pe importanța curajului în tot ceea ce faci.

Din activitatea sa, a văzut că în general există o jenă să ne spunem părerea, că nu am înțeles, deja este o posibilitate ca cei din jur să ne vadă diferit. Încurajează să punctăm tot ce putem, să ne spunem părerea. Din punctul de vedere al joburilor, o femeie simte nevoia să știe 100%  elementele pentru a merge mai departe, pe când un bărbat e suficient să știe 50-60 pentru a aplica.

E important să existe aliați în această mișcare. Este un unconscious bias și numai împreună cu părinții, ambii părinți, parteneri se poate înlătura pentru generațiile viitoare.

 

#forbessw @Empowering through Education

S-au punctat în cadrul panelului modul în care se pot face schimbări pornind de la educație. Cele mai comune bariere ar fi: “nu m-aș descurca”, “nu m-aș potrivi” și “nu mai candidez”.

Paneliști au mizat pe importanța lucrului în echipă, al feedback-ului și asumarea deciziilor luate. Să nu fie pierdute din vedere nevoile persoanelor pentru care lucrăm, dar și ale celor care lucrează. Să existe o flexibilitate, ideile să vină de la cei cu care lucrezi, că numai așa prinzi și ceva inovație.  Ce mi-a rămas în minte este afirmația Georgianei Pogonaru, cofondator Veranda Mall că “fetele în general anticipează rolul participativ în societate”.

 

#forbessw @Driving Progress: Reshaping the future

Discuțiile s-au axat pe cum anume se transformă promovarea brandurilor în funcție de noile generații și cum anume ajungem mai ușor la milennials. Pe lângă acesta cum anume o să influențeze rolul femeii în spargerea vechilor tipare și transformarea în această perioadă de optimizare digitală.

 

#forbessw@Leadership through Well-being

Ultimul panel s-a axat pe modul în care sănătate ar trebui să fie o latură importantă din viața noastră. Discuția a punctat efectele negative aduse de un eventual dezechilibru alimentar și pe cum este important să avem o strategie a noastră pentru alinierea chackrelor și petrecerea unui timp de calitate cu cei din jur.

Forbes Woman Summit a fost un eveniment dens, plin de femei care au povești de spus și merită să fie promovate pentru tot ceea ce au făcut. Din punctul acesta de vedere, ar mai fi mers cel puțin încă pe atât. Pot spune că m-am încărcat cu energie și cu siguranță am prins mai mult curaj. De la așa doamne, e imposibil să nu 😀

Vrei să citești mai multe? Cele mai importante declarații le găsești în articolul acesta.

Spread the love