Am spus de multe ori că participarea la conferința Grace Hopper Celebration of Women in Computing (GHC) îmi garantează că voi fi inspirată pentru un an întreg!
Dar nu am motivat, decât foarte rar, și asta doar prietenilor cărora le-am spus ce se întâmplă acolo. Așa că urmează o serie de postări prin care o să povestesc despre întâmplări și persoane, despre gânduri și sentimente pe care le-am avut și, sper eu, o să puteți lua și voi o părticică din conferință acasă 🙂 Am avut norocul să particip 3 ani la rând (o dată în Phoenix, Arizona și de 2 ori în Houston, Texas) așa că am destul „material” de povestit!
Pentru început, vreau să vă spun mai multe despre ce se poate găsi acolo – și o să încep cu numărul extraordinar de mare de participanți – 15,000 de persoane! Vreau să vă opriți o clipă din citit și să vă imaginați cam cât ar însemna asta …
Gata? Vreți să vă dau și eu un ghiont imaginativ? Gândiți-vă cum ar arăta dacă dintr-o dată toată populația din Sinaia și din Predeal ar fi, în același timp, împreună, în aceeași clădire – timp de 3 zile! Dar nu e numai asta – majoritatea sunt femei. Da, majoritatea, nu toți – dintre cele 15,000 de persoane, aproximativ 1,000 sunt bărbați.
Keynote-urile sunt cele mai interesante dintre toate prezentările. Și nici acum nu-mi vine să cred că în 2015 am fost la doar câțiva zeci de metri de Sheryl Sandberg! Mi-ar fi plăcut să o întâlnesc după prezentare, dar nu mai era în zonă (am prins, în schimb, curaj pentru 2016, când am căutat toate femeile extraordinare care mă inspiră și le-am luat câte un interviu). Keynote-urile sunt filmate, deci puteți să le vedeți și voi; mie îmi place să le mai revăd din când în când, sunt o sursă bună de inspirație și chiar mă fac să mă simt bine 🙂 Pe cel cu Sheryl îl găsiți aici, iar pe cele din 2016 aici. Îl recomand cu multă, multă căldură pe cel din 2016 cu Megan Smith – recunosc că nu știam prea multe despre ea până să ajung la GHC, dar acum este unul dintre idolii mei, o admir foarte mult și doar ascultând-o vorbind veți putea să înțelegeți de ce 😉
Datorită faptului că este o conferință care trebuie să se adapteze pentru toate nivelurile participanților și pentru toate tipurile de joburi, există numeroase sesiuni la care poți participa: de la cele tehnice, la cele de îndrumare a carierei, la cele axate pe zona de antreprenoriat. Unele dintre activități sunt de tip prezentare, altele de tip workshop – dar întotdeauna vor avea pe program o mică etichetă a cărei culoare îți va spune dacă sunt pentru începătoare, avansate, sau ceva între cele două. Ce mi-a plăcut a fost că sunt abordate subiecte tehnice de actualitate: de la cloud și mobile, la IoT și bioinginerie.
Pentru unele dintre evenimente sunt locuri limitate, de exemplu pentru Open Source Day, unde poți lucra pe proiecte Open Source cu impact social. Am participat și eu în 2014 și chiar am lucrat pe un proiect al Peace Corps, împreună cu niște fete cu care am făcut cunoștință acolo, pe loc – a fost o experiență super și am și învățat 1-2 lucruri interesante.
Nu în ultimul rând, mai e și Career Fair-ul, unde eu mi-am petrecut o mare parte din timp de fiecare dată. Sunt persoane care se simt mai bine dacă merg la prezentări / workshopuri. Eu, în schimb, parcă sunt mai în elementul meu când vorbesc cu oameni. Iar acesta nu este doar un simplu târg de joburi – sunt câteva sute de standuri care combină companii, universități și comunități cu care se poate intra în contact. Fiecare își aduce giveaways, fiecare face câte ceva pentru cei care ajung la standurile lor – de la portrete, poze profesioniste pentru CV, la zone cu masaj, zone de joc si expoziții de tehnologie nouă. Câteva dintre lucrurile care mi-au plăcut mie personal ar fi: faptul că am încercat un headset de realitate virtuală de la Oculus Rift în 2014 (în condițiile în care la noi nu apăruseră încă), am intrat în mașinile de la Google care se conduc singure, și am încercat Google Glass când încă era în dezvoltare.
Pentru că e destul de greu să ajungi dintr-o parte în alta într-un oraș care nu are infrastructura necesară pentru a permite la 15,000 de persoane să ajungă toate, din orice colț al orașului (în condițiile în care Houston e aproximativ de 7 ori mai mare decât București!), organizatorii au creat un sistem de transport cu microbuze special pentru conferință. Participanții puteau călători gratuit pe oricare dintre cele 9 rute, doar folosind badge-ul conferinței, iar microbuzele soseau din 15 în 15 minute în timpul orelor de vârf.
Conferința e foarte mare, iar cele 15,000 de persoane participante trebuie să și mănânce la prânz; există o cantină improvizată, de unde se poate cumpăra mâncare, ceva locații în afara centrului de conferințe, și – opțiunea numărul 3 și cea mai convenabilă dintre toate – prânzuri organizate de către diferite comunități: Systers, ResearcHers, Black Women in Computing etc., unde intrarea este liberă, dar locurile sunt limitate. Însă partea care e cu adevărat importantă este faptul că la aceste prânzuri fiecare comunitate organizează diferite activități, care te fac să te simți că și tu ești parte din întreg (și ai oportunitatea să vorbești cu persoane pe care nu le-ai mai întâlnit până atunci). O să vorbesc într-o postare viitoare despre activitățile la care am participat.
Vă puteți da seama că la o scară atât de mare este greu să organizezi totul perfect și să anticipezi nevoile pentru atâția oameni. Dar există acolo tot ce ai nevoie, de la locații de printat (în cazul în care rămâi fără cărți de vizită) și locații de păstrat bagajele, la creșe de zi pentru mamele cu copii mici. O singură problemă a fost recurentă, an de an, și anume WiFi-ul. Și cum să nu fie, când ai o clădire atât de mare și atâtea persoane și device-uri care se conectează simultan? Dar după ce îți dai seama care sunt zonele cu net mai bun, poți să revii acolo când ai nevoie. Pe de altă parte, am putut observa multe schimbări în bine acum față de prima dată când am participat – iar User Experience-ul este ceva pe care chiar se mizează la GHC – așa că sunt convinsă că pe viitor se va îmbunătăți și aspectul ăsta 🙂[:]