De la bunicii ce ne învățau cum să spargem nuci pentru cozonaci la seniorul asignat să-ți fie “buddy” la primul internship, cu toții avem sau am avut la un moment dat un mentor. Mentoratul presupune o conexiune între doi indivizi ce are la bază un transfer de cunoștințe asumat și bine intenționat. Palpatine poate că nu ar fi chiar de acord cu ultima parte, dar binele arată diferit pentru fiecare dintre noi.
Privire de ansamblu
În ciuda interesului recent pentru mentorat, conceptul a apărut în Antichitate, fiind introdus de Homer în “Odiseea”. Spoiler alert: Atena i se arată lui Telemah sub înfățișarea unui vechi prieten al lui Ulise, Mentor, dându-i sfaturile necesare pentru a a-și salva tatăl.
Spre deosebire de un model, al cărui comportament se vrea a fi imitat, un mentor se implică activ în dezvoltarea mentee-ului său, asumându-și responsabilitatea pentru acțiunile sale. Nu există o rețetă perfectă pentru mentorat, însă elementul cheie al acesteia îl constituie comunicarea liberă și transparentă.
Mentoratul poate fi, la prima vedere, puțin intimidant. Având în vedere modelele tipice de mentoring (vezi Luke Skywalker și Yoda), e ușor să ne punem la îndoială propriile cunoștințe și să cădem în plasa anxietății. Fie mentor, fie mentee, participarea la mentoring presupune vulnerabilitate, deschidere la noi încercări și posibile eșecuri.
Cum te poate ajuta un mentor
Mentorshipul este de cele mai multe ori o relație de lungă durată, în decursul căreia mentorul te îndrumă și îți arată cum să-ți îmbunătățești abilitățile, totul prin prisma propriei experiențe. În contrast cu învățarea prin trial and error, a avea un îndrumător presupune un progres mai rapid, precum și avantajul unui feedback constructiv, continuu. Procesul este unul sănătos, îmbunătățindu-se atât skill-urile hard, cât și cele soft.
Mentoratul se poate desfășura în orice mediu, cât timp există doi sau mai mulți indivizi dornici de cunoaștere. În viața de zi cu zi, un mentor poate servi la redescoperirea sinelui, oferind noi perspective și oportunități. Într-o companie, mentoringul poate ajuta la construcția unui mediu incluziv, precum și la motivarea angajaților. Beneficiile sunt numeroase, cat timp rămânem receptivi și deschiși la nou.
Un exemplu concret în care ai nevoie de un mentor îl constituie un hackathon, eveniment devenit deja clasic pentru cei din zona tech. Pe lângă oportunitatea de a câștiga un premiu, un hackathon constituie în primul rând un hub pentru cunoaștere, în care participanții își pot da frâu liber ideilor și pot primi ajutor pentru a le putea pune în aplicare.
„If you cannot see where you are going, ask someone who has been there before.” — J Loren Norris
Mentorii sunt o componentă esențială a unui hackathon. Profesioniști în propriul domeniu, aceștia sunt desemnați să ajute echipele să-și construiască proiectele și să le definitiveze. Având în vedere limita de timp, un mentor poate oferi informații cruciale despre obiectivele ce trebuie atinse. Poți obține indicații către tema potrivită nivelului tău de cunoștințe, precum și cum să îi atingi punctele cheie. Un alt beneficiu important îl constituie feedback-ul sincer, ce ajută la conștientizarea propriului status, precum și a posibilelor tale biasuri cognitive. În calitate de concurent, prezența unui mentor e un privilegiu pe care trebuie să îl folosești bine.
Tu ce faci atunci când terminalul tău arată 30 de erori diferite într-un interval de 10 minute? Poate că vei reuși să îmblânzești tehnologia pe care ai descoperit-o acum câteva ore, dar de ce să pierzi timp prețios când poți să întrebi un specialist cum ar aborda situația? Unele elemente din blind spot au nevoie de ajutor să iasă la suprafață. ?
Nu în ultimul rând, un hackathon e un prilej de networking. Pe lângă cufere de cunoaștere, mentorii sunt totodată reprezentați ai unor companii în continuă căutare de talente. Pasiunea, creativitatea și felul în care lucrezi într-o echipă sunt atuuri ce nu se lasă neobservate.
De ce să fii mentorul / mentora cuiva
A deveni mentor aduce numeroase beneficii. A da sfaturi unui începător și a-l ghida în procesul său de lansare contribuie semnificativ la fundamentul încrederii de sine. Mentorii devin buni comunicatori, având responsabilitatea de a oferi explicații clare și ușor de înțeles de către persoane lipsite de experiență. Pregătirea unei astfel de discuții presupune o ieșire din zona ta de confort, iar transferul de informație ajută la structurarea informației pentru sine. Totodată, ghidarea, motivarea și oferirea unui feedback sincer contribuie la validarea competențelor de leadership.
“In learning you will teach, and in teaching you will learn.” – Phil Collins
Bineînțeles, a fi mentor nu înseamnă că nu îți vei părăsi niciodată tabăra. De multe ori, elevul devine profesor, aplicându-se ceea ce numim reverse mentoring. Acest tip de mentorat ajută la îmbunătățirea diversității prin reînnoirea perspectivelor, permițând mentorilor să învețe de la studenții lor. În plus, schimbarea de roluri ajută mentees să se facă auziți, aducându-le în prim-plan ideile și întărindu-le rolul în echipă.
Dacă ți-e dor de un hackathon, Codette organizează 2NHack între 5-7 noiembrie. Căutăm participanți cu idei ce pot fi puse în practică cu ajutorul inteligenței artificiale și dornici să obțină feedback de la profesioniști, oameni cu experiență în domeniu. Cunoștințele prealabile de AI nu sunt necesare înscrierii, întrucât ediția de anul acesta se concentrează pe learning. Web developers, mobile testers sau project managers, cu toții jucați un rol important în realizarea unui proiect de succes.? Venim noi cu mentorii, voi veniți cu creativitate și entuziasm! Mulțumiri sponsorilor noștri bronze, Glovo si Creative Tim!
Te poți înscrie până pe 28 octombrie.
Ai ajuns până aici? Aruncă un ochi și peste…
- 7 motive pentru care să te alături unui hackathon online
- 2NHack 2018 – retrospectiva
- Codette si Inteligenta Artificiala