Bianca Petre – îndrăzneală × pasiune

Bianca Petre

Salutare, am revenit cu un alt articol marca Beautiful Engineering. Astăzi, ne bucurăm să împărtășim cu voi interviul cu Bianca Petre, RPA specialist și Business Analyst la Accenture România. Nu este greu de observat – Bianca radiază o energie pozitivă în orice se implică, și nu se lasă mai prejos nici în cadrul unui interviu scris. Bianca ne povestește cu mult entuziasm despre pasiunea ei pentru inginerie, după ce s-a ghidat în parcursul său academic și profesional, dar și despre hobby-urile sale artistice, alături de o provocare inedită care o îndeamnă să trăiască experiențe unice de la an la an. Dacă v-am făcut curioși deja, vă dorim lectură plăcută asupra interviului Biancăi, ce poate fi găsit mai jos.

Ajunsă la a 11-a publicație, seria de față a încercat cu fiecare articol nou să aducă mai aproape poveștile mai multor doamne și domnișoare care au ales o carieră în zona tehnică. Precum o carte, fără coperți, dar cu aceeași puternică determinare de a spune o poveste, cu fiecare rând așternut aici am urmărit să aducem un grăunte de inspirație prin persoane al căror parcurs insuflă nu doar determinare sau realizări academice, ci și o frumoasă îmbinare a carierei cu pasiuni, și mai ales o calitatea umană remarcabilă și super vibe. 

Începutul drumului

Dacă facem un mic exercițiu de imaginație și ne întoarcem către perioada copilăriei tale, cum arăta pe atunci copilul Bianca?

Depinde de perspectiva persoanei care privește copilul Bianca. Ce îmi amintesc eu este faptul că eram foarte timidă (încă sunt), îmi plăcea să analizez totul din jur, studiam reacțiile oamenilor, mediul din jur, eram atentă la detalii. Cu asta îmi ocupam timpul. În rest, ca majoritatea copiilor, îmi plăcea să mă joc, sa mă uit la Cartoon Network (de acolo am invatat limba engleză), îmi plăcea să dansez și să joc diferite roluri din filmele pe care le vedeam la televizor.

Dar Bianca din vremea liceului? Era ea pasionată mai mult de partea creativă sau simpatiza științele exacte?

Bianca din liceu… sigur era pasionată de științele exacte: matematică, fizică, chimie! Deloc de partea creativă (nu-mi găseam talentul în arte), iar la nivelul literaturii (limba româna, engleză, franceză) îmi plăcea partea de gramatica; comentariile pe text sau compunerile nu prezentau niciun interes pentru mine. Știu că preferam sa rezolv probleme la materiile de științe exacte decât să creez un text la limba română. În timp, lucrurile s-au mai schimbat…

Facultate de Inginerie – fată într-o lume tehnică – Ce a însemnat pentru tine această experiență? Au existat momente când te-ai lovit de astfel de concepte descurajante? Cum le-ai abordat/răspuns?

Facultatea a fost cu siguranta o perioada unică din viața mea, sau… din viața fiecărei colege de-ale mele. Eram înconjurate de băieți și trebuia să fii destul de tare. În general fetele erau bursierele, șefele de grupe, printre primele din serii. Numai așa cred că puteam supraviețui într-un astfel de mediu. Trebuia sa fii foarte muncitoare, dar și isteață ca să câștigi respectul colegilor și al profesorilor. Cred că fiecare fată s-a simțit constrânsă de acest mediu să arate ce este mai bun din ea. Era o competiție, într-adevăr. Dar atâta vreme cât erai pe primele locuri, era foarte bine. Cu toate acestea, am avut și profesori și chiar colegi misogini care te descurajau și te faceau să simți că nu acesta este locul unei fete. Cu siguranță m-au ajutat în acele momente colegii mei care apreciau fetele și care ne tratau ca pe egali. Nu m-am simțit niciodată privilegiată pentru că eram o fată printre băieți. Dar, nici nu pot fi obiectivă pentru că și eu, și colegele mele eram foarte bune la învățătură, deci rezultatele au fost pe măsura muncii noastre.

Dar cea mai frumoasă amintire care ți-a rămas aproape sufletului din perioada facultății?

Cea mai frumoasă amintire a fost experiența căminului (o experiență de neuitat!) și lucrul în echipă. Totul se făcea împreună: proiectele, învățatul, temele și bineînțeles sărbătorirea reușitelor (sau după caz, alinarea suferinței din cauza restanțelor). Este perioada cea mai frumoasă în care îți faci prieteni mulți și rămâi în contact cu ei mult după terminarea facultății.

Deși pentru mulți este un obiectiv frumos, nu puțini sunt cei care se tem a experimenta lucruri noi. Tu ai depășit această barieră când ai plecat cu o bursă de studii în Lille, Franța . Care au fost motivele care te-au determinat să alegi experiența Erasmus?

Sincer, nici nu-mi amintesc cum am pornit pe acest drum. Ni s-a prezentat această posibilitate de către decan și pur și simplu mi-au sclipit ochii și nu mi-am putut lua acest gând din cap. Știu că mă gândeam că poate nu voi ajunge acolo pentru ca probabil toți vor vrea o asemenea experiență! (cum ar putea cineva să nu vrea?) Dar, spre mirarea mea, au fost foarte puțini înscriși, iar cu rezultatele mele din cadrul facultății, am ajuns sa studiez în Lille. Părinții m-au susținut tot drumul (cu frică, bineînțeles, pentru că eram departe) iar asta m-a ajutat destul de mult să îmi îndeplinesc misiunea. Mă gândeam la toți poeții, filozofii, muzicienii renumiți din țară care au studiat în străinătate și m-am gândit că este o oportunitate imensă să evoluezi. Și chiar așa a fost!

Bianca Petre

Curajul în carieră

Îți propun să povestim puțin și despre parcursul tău profesional. Când ai știut că vrei să ai o carieră în tehnologie?

Întrebarea aceasta e destul de simplă. Nu prea aveam ce să aleg altceva… Îmi plăceau matematica, fizica, chimia => facultatea Politehnica București. De ce Automatica? În primul rând, era cea mai bună facultate, iar eu mereu am țintit sus. Nu pentru că aș fi fost excepțională, dar îmi plăcea să fiu printre oamenii deștepți. Așa simțeam că pot învăța cel mai mult, având și de la cine! În al doilea rând, tatăl meu lucra la supervizarea liniei de tramvai din Atena pe vremea când eram eu la liceu, așa că, văzând ce face, mi s-a părut atât de minunat, încât mi-am zis: asta vreau să fac! Și da, părinții mei sunt ingineri amândoi! Cariera în tehnologie a venit natural.

Cum au arătat începuturile tale ca profesionist? Cum ai descrie experiența primului tău job (domeniu, vârstă sau an, ce făceai acolo, cum ai crescut profesional/personal datorită acelui job)?

Am fost destul de încăpățânată la începuturile mele în industria muncii. Am vrut să lucrez în automatică neapărat și nu am acceptat altceva. A fost foarte greu de găsit un astfel de job, deoarece sunt foarte puține în România. Dar am reușit într-un final să mă angajez la Yokogawa unde făceam supervizarea sistemelor de securitate pentru diferite platforme industriale, configurarea automatelor programabile, ce mai! – un vis devenit realitate. Inginerie 100% și mi-a plăcut la nebunie! Încă cred că a fost cel mai tare job de pe lume! Am avut o super echipă de care îmi este dor încă. Oameni foarte buni, profesioniști, care mi-au dat încredere în mine, au avut grijă să cresc ca profesionist și mi-au oferit multe oportunități de dezvoltare în domeniu.

În prezent lucrezi la Accenture în calitate de application development specialist. Pasiunea pentru RPA – cum a apărut (ce-a atras înspre aceasta)? Povestește-ne puțin ce faci la muncă acum și ce ți se pare exciting/challenging în legătură cu asta.

Să-ți spun… Tool-urile de RPA seamănă izbitor de mult cu programele folosite la Yokogawa pentru configurarea automatelor programabile. Numai ca RPA-ul nu este folosit în industrie, ci în alte domenii – de exemplu: majoritatea sistemelor economice: contabilitate, financiar, HR etc. Ce mi se pare provocator la munca mea este înțelegerea diferitelor sistemelor, cazuri de business, apoi optimizarea și automatizarea lor. Este un start to end job, din care înțelegi tot procesul. Nu poți face doar o bucățică fără să știi ce este înainte și ce va urma după. Asta îmi place cel mai mult! Ca și în cazul primului job, mereu am fost interesată să cunosc tot procesul. Asta mi se pare și interesant la a fi inginer spre deosebire de a fi programator.

Ce crezi că trebuie să aibă cineva care-și dorește să ajungă să stăpânească domeniul în care lucrezi?

Cred că în primul rând, este foarte importantă dorința. Să îți dorești să lucrezi într-un domeniu și să fii pasionat de acest domeniu. Apoi, să fii ambițios și să nu te lași până nu înveți un lucru sau îl faci bine: să iei cursuri, să întrebi colegii, să fii curios să rezolvi problemele grele și să îi ajuți și pe alții în rezolvarea problemelor cu care se confruntă ei. Cred că nu ajungi să fii stăpân 100% pe un anumit domeniu. Mereu ai ceva de învățat și mereu cineva știe mai mult decât tine. Este important sa ții minte acest lucru să nu cazi într-o extremă, ci să rămâi modest, deschis și team player.

Ne poți da câteva exemple de resurse pe care le folosești pentru a învăța, pentru a te perfecționa în zona în care activezi? Poate cărți citite care te-au inspirat, poate site-uri sau cursuri pe care le-ai făcut și ți-au prins extrem de bine.

În general sunt adepta cursurilor și certificărilor care au urmat aceste cursuri. Dacă am avut de învățat un anumit tool, un anumit limbaj de programare, m-am înscris la un curs și apoi am susținut un examen ca să obțin și o certificare. Eu așa funcționez cel mai bine. Cred că depinde mult de fiecare în parte ce stil de învățare i se potrivește. Cu cât mă îndrept spre partea de senioritate și management, mi-au plăcut carțile lui Simon Sinek și Brene Brown.

 

Latura de artist a Biancăi

Despre pasiunile tale ce ne poți spune?

Un subiect destul de larg pe care aș putea să-l dezvolt, dar o să mă axez pe ceva succint. Pasiunile mele se schimba după un timp și le înlocuiesc cu altele noi. Deocamdată, ce a rămas cu mine sunt următoarele activități: înotul; activitățile culturale: cinema, teatru, operă, balet; psihologia, nutriția si pianul.

Dacă nu mă înșel, ai o zicală ”să încerc o activitate nouă în fiecare an” – ne poți detalia mai multe despre acest aspect, de unde a apărut această idee și cum reușești să-ți îndeplinești obiectivele?

Din păcate acest stil de viață nu-mi aparține. O prietenă foarte bună de a mea (prietenie din aceea de 20+ ani) își pusese în plan să facă o activitate nouă în fiecare an și mi s-a părut atât de bună ideea, așa că am adoptat-o. Cam așa poți spune la sfârșitul anului că ai făcut ceva extraordinar. Ținta asta este o metodă de a fi mulțumit de tine la sfârșitul anului, chiar dacă nu se întâmplă ceva extraordinar la muncă sau în viața sentimentală. Să faci ceva pentru tine, diferit, să înveți ceva nou, cred ca este o bună modalitate de a te dezvolta ca persoană și nu depinde de „forțe” exterioare. Plus, am simțit nevoia de a introduce creativul din viața mea, în special lucrând într-un domeniu tehnic.

Bianca și orele de actorie / teatrul – o superbă combinație. Cum a luat ea naștere? 

Așa cum spuneai, a luat naștere din „a face o activitate nouă în fiecare an”. Mi-am dorit de mult timp să încerc actoria (probabil era în subconștientul meu de când interpretam rolurile din filme în copilărie), dar s-a materializat când am văzut un curs pe Facebook și începea în apropierea zilei mele. Am simțit un sentiment de entuziasm combinat cu frica („ce e în capul meu!”) – în mod normal toate schimbările bune au venit cu aceasta combinație de sentimente – așa că am zis: asta trebuie să fie ceva ce trebuie să fac anul acesta! În plus, eram curioasă să știu cum se simt actorii. Sunt o persoană care merge la cinema, teatru, operă, balet tot timpul. Mereu i-am admirat pe oamenii de pe scenă, așa că am vrut să încerc și cum este să fii pe scenă. 

Bianca Petre
Bianca Petre, în piesa de teatru “Steaua fără nume”

Dacă tot vorbim de acest frumos domeniu, piesa preferată de teatru pe care ne-o recomanzi?

Eu am jucat un fragment din piesa „Steaua fără nume”, piesă pe care o și văzusem și ulterior am găsit și biletul cumpărat. Așa că, o recomand cu căldură! Mi-au plăcut și „Spiritul de familie” sau „Un cuplu ciudat”, „Anonimul venețian”.

Având experiența cursurilor de dezvoltare de la actorie, ai avea un sfat pentru dezvoltarea soft skillurilor care s-ar aplica și în domeniul tehnic?

Da, în Accenture se fac diferite cursuri pentru a ajuta oamenii să își dezvolte soft skillurile. Un astfel de curs este: Gold of the Desert Kings sau the Marshmallow Challenge Game. Pe lângă diverse jocuri se poate merge și la hackathons unde poți învăța și îți poți demonstra talentele tehnice dar este un bun exercițiu de lucru în echipa și atingerea unui țel comun.

 

În loc de concluzie…

Vreun îndemn/gând pentru cititorii care se regăsesc în povestea ta, dar poate sunt prea temători să încerce ceva nou?

Dacă cineva a văzut Big Bang Theory, cred că își amintește de simpaticul personaj Sheldon căruia îi era frică de schimbări, dar în final a realizat că singura constantă din lume este schimbarea. Fie că vrem sau nu, schimbarea va veni și odată cu ea și evoluția noastră. Depinde de noi cât profităm de ea. Iar evoluția noastră depinde de câte schimbări suntem dispuși să facem, la câte încercări suntem dispuși să ne supunem. Cred cu tărie că fiecare dintre noi trebuie să încerce de-a lungul vieții să fie cea mai bună versiune a sa. Indiferent ce înseamnă asta pentru fiecare, să fim cea mai bună versiune a noastră înseamnă să evoluăm constant, să învățăm constant, să explorăm diferite părți ale noastre: chiar și când credem că nu suntem buni la ceva (puțin câte puțin vom ajunge să ne acomodăm cu acel lucru, chiar dacă nu vom ajunge la performanță). Așa că, fiți curioși să învățați despre voi și mediul în care trăiți!

 

Beautiful Engineering este o serie dezvoltată în cadrul Codette și își propune să aducă către cititori portrete și povești ale ingineriei la feminin. Articolul curent, creionat împreună cu Doina, care s-a ocupat de luarea interviului, și Carmen, care a pus cap la cap articolul, marchează Numărul 11 al seriei și a fost realizat cu sprijinul Accenture România. Manifestul seriei se poate găsi aici. Dacă ai câteva minute în plus pentru o lectură, lăsăm și câteva din  articolele noastre recente: 

 

 

 

Spread the love