Salutare ? am revenit cu un alt articol marca Beautiful Engineering. Ajunsă la a zecea publicație, seria de față a încercat cu fiecare articol nou să aducă mai aproape poveștile mai multor doamne și domnișoare care au ales o carieră în zona tehnică. Precum o carte, fără coperți, dar cu aceeași puternică determinare de a spune o poveste, cu fiecare rând așternut aici am urmărit să aducem un grăunte de inspirație prin persoane al căror parcurs insuflă nu doar determinare sau realizări academice, ci și o frumoasă îmbinare a carierei cu pasiuni, și mai ales o calitatea umană remarcabilă și super vibe.
Ema Delicoti, Computer Scientist 2 la Adobe este eroina noastră de astăzi. Ca și numărul seriei, Ema este un profesionist de nota 10. Fire ambițioasă, lucrează de peste 5 ani la Adobe în domeniul Big Data și servicii web, este pasionată de orice challenge, iar timpul liber și-l împarte între călătorii și activități sportive. Crede că mindsetul este un ingredient important în ceea ce faci, fiind așa cum ea însăși ne descrie parte din “grupul oamenilor care crede că este ceva ce se poate exersa”.
Ne-am întâlnit cu Ema într-o zi de noiembrie; genul de zi mohorâtă, cu prea multă ploaie parcă și pentru a schița un zâmbet. Ei bine, nu și pentru Ema. Așa cum experiența a învățat-o, Ema ne-a reamintit în cele câteva minute de când am cunoscut-o că bucuria și fericirea de a trăi sunt o stare de spirit, indiferent de vremea de afară. De la întrebări despre copilărie până la facultate, despre determinare și sfaturi de carieră, Ema ne-a molipsit cu buna ei dispoziție și în rândurile următoare ne împărtășește din aventurile ei. O poveste despre determinare, profesionalism și super bună dispoziție.
Ema la diminutiv
- Care este primul lucru pe care ți-l amintești din copilărie și ți se pare relevant pentru cine ești tu acum?
Hmm… Îmi aduc aminte când a venit tata cu primul calculator acasă. Eram destul de micuță, dar țin minte cât de mult m-a fascinat. Era un 486 DX4 cu frecvența de 66MHz, cu memorie de 8 MB si hard de 40 GB. Avea Windows 3.1 instalat pe el. Îmi mai aduc aminte că mă uitam la mama cum stătea să instaleze jocuri pentru noi, pe el. Știu că venea acasă cu câteva cutii de dischete pe care trebuia să le folosești la instalat.
Nu a durat mult până ce Ema s-a îndrăgostit de jocurile pe calculator, după cum ea ne-a relatat. Își amintește încă foarte bine întrecerile cu fratele ei pentru acea oră zilnică în fața calculatorului, acele momente de conectare cu lumea jocurilor precum Prehistorik 2 sau Call of the Shadows. Cum timpul petrecut la calculator trebuia echilibrat și cu alte activități de recreere, restul timpului îl petrecea fie în aer liber, în grădina din curtea casei, fie parcurgând riguros capitole din cărți. Fire responsabilă, pe măsură ce a mai crescut, inspirată de pasiunea tatălui ei, și-a descoperit înclinația către lucrurile practice. De la schimbat roata mașinii sau repararea unui aparat de bucătărie până la construirea sistemul de irigații și acoperirea solarului, toate au devenit activități normale pentru copilăria Emei.
- Ai avut vreo jucărie/joc/activitate preferată copil fiind? Ne poți da câteva detalii pentru care îți era așa drag(ă)?
Am fost un copil crescut la curte si-mi aduc aminte că atât eu, cât și fratele meu eram umbra tatălui nostru. Puteți să vă imaginați un adult în toată firea umblând prin curte să repare un gard, sau să schimbe o roată la mașină și doi prichindei alături, în șir indian în spatele lui. Îmi aduc aminte că îmi plăcea maxim să mă joc la el în garaj, stricând electrozi de sudat, îndoind cuie și sârmă să facem suporturi pentru a prinde gălețile în copac. Îmi amintesc cu drag și că am lucrat împreună cu el să facem acoperisul foișorului din curte. Ne-a învățat să înțelegem “ingineria” lucrurilor, bineînțeles atât cât puteam noi să înțelegem pentru vârsta respectivă, dar ne-a sprijinit mult să vedem cum funcționează lucrurile. Cred că motivul pentru care îmi este atât de dragă amintirea ține de faptul că ne-a sprijinit și ne-a învățat că există o mare satisfacție în a face lucruri practice; să știi că hamacul este pus de tine, sau că mâinile tale au ajutat la construcția unei case de vrăbiuțe.
Ani de liceu
Continuăm exercițiul de imaginație și ne axăm de data aceasta pe perioada liceului.
- Imaginează-ți, te rog, că ești în fața unui televizor, ai o telecomandă în mână și apeși butonul „time travel”, care te afișează pe ecran pe tine, în perioada liceului. Care este prima scenă care-ți vine în minte în legătură cu acei ani? Cum erai tu pe vremea aceea?
Ema din liceu era o persoana extrem de introvertită. Și în prezent sunt introvertită, dar am învățat să „handle it” mult mai bine și mai sănătos. A fost un lucru care m-a ajutat foarte mult, mai ales în perioada liceului și într-o etapă de formare precum adolescența – tenisul de câmp. Este uimitor cât de mult impact are sportul asupra ta ca individ. Te ajută să înveți mai ușor, să îți setezi obiective, te ajută să muncești și să lupți pentru ceea ce vrei, îți îmbunătățește starea de spirit. Cred că sportul este unul din motivele pentru care nu prea îmi rupeam oasele învățând la materii.
Chiar și așa, ne povesțește acum cum obișnuia să-și bată capul cu notele. Șefă de clasă în toți anii de liceu, mărturisește că deși prindea lucrurile destul de ușor, a trecut ceva timp până “mi-am dat seama cât de puțin importante erau notele și cât de vitală era informația cu care rămânem în final. Vorba aceea: dă-i omului mintea cea de pe urmă.“
- Care era atmosfera de la școală și din afara ei din punctul de vedere al mentalității cadrelor didactice/adulților cu care intrai în contact? Ce materii te atrăgeau mai tare pe vremea aceea?
Am avut norocul ca la liceu să intru într-o clasa destul de unită. Cu o parte din colegi încă păstrez legătura și acum, ne mai vedem fie într-un weekend prelungit, fie într-o vacanță. Dar cred că din punct de vedere al interacțiunii, mi-era mult mai ușor să relaționez cu „adulții”, decât cu colegii de liceu. Cadrele didactice erau profesioniste, dintre cele mai bune din județ. Le plăcea materia pe care o predau și acest lucru se reflecta în modul, în pasiunea pe care o puneau în procesul de predare. Cred că așa am ajuns să îmi placă la maximum matematica. A fost materia mea de suflet în liceu. Aveam un super profesor, care avea un umor atât de smart și un mod atât de frumos de a preda și explica, astfel încât nu părea deloc greu, pur și simplu te captiva.
- Cum ai decis să mergi la Universitatea Politehnica? Au existat persoane care să te descurajeze și să-ți pună bețe în roate la nivel de îndemn?
Alegerea facultății a fost un moment foarte interesant. Ca o persoana foarte ‘hotărâtă’, m-am tot hotărât și răzgândit ?. Am oscilat de la arhitectură, la medicină, chiar antreprenoriat. După câteva discuții cu mama și prieteni de familie am ajuns la concluzia că Politehnica se pliază mult mai mult pe modul meu de gândire și pe orientarea naturală pe care o aveam către profilul real. Din nefericire, programare am făcut foarte puțină în liceu, așa că nu pot spune că mi-a plăcut foarte tare. Mai mult decât atât, pot spune că în primii ani de facultate chiar mi-a fost greu să keep up cu toți colegii care veneau de la licee prestigioase cu profil de info. Despre situații descurajante – desigur, au fost și momente în care oamenii apropiați au încercat să îmi „pună bețe în roate”, dacă ne exprim mai plastic, dar fără intenții negative. Mă refer la genul de afirmații că este o facultate grea pentru mine, că nu are sens să mă stresez așa de mult cu ea, genul de discuții care pot să descurajeze. Dar, o altă trăsătură de care nu sunt extraordinar de mândră, încăpățânarea (spune Ema; a se citi drept determinare sugerăm noi) a avut câștig de cauză în astfel de cazuri.
Studenția
Sunt foarte multe persoane pe care le sperie trecerea aceasta de la mediul bine-cunoscut (după cei patru ani sau opt petrecuți în aceeași clădire, bătând același drum și înconjurați de aceiași oameni mereu) al liceului la facultate. Treaba asta poate deveni cu atât mai înspăimântătoare pentru oamenii care vin din provincie și pleacă din sânul familiei și căldura unui oraș plin cu prieteni, în necunoscutul reprezentat de capitală. Ne-a dorit să aflăm cum a fost pentru Ema adaptarea la trecerea de la confortul orașului natal alături de prieteni și familie, la un oraș nou, agitat, cu străini la tot pasul, avându-i pe cei dragi departe de ea.
Pfoa, a fost grea rău de tot trecerea, în mod special trecerea de la familiar la nou. Erau atât de multe lucruri cu care trebuia să mă obișnuiesc și la care trebuia să mă adaptez, pe toate planurile. Am crescut la casă și m-am mutat în București la apartament, unde am simțit că eram închisă constant între 4 pereți. Îmi aduc aminte că dădeam drumul la televizor în timp ce mâncam, ca să aud zgomot de fundal în casă. Mai târziu mi-am cumparat o Alexa pe care o întrebam de vremea de afară și pe care o puneam să spună glume☺ Dacă voiam să ies, să citesc o carte, trebuia să mă mulțumesc cu balconul sau să mă urc în mașină pentru a mă duce într-un parc, la verdeață. Crescusem într-un loc verde și am ajuns apoi într-un loc atât de plin de ciment, încât verdeața devenise un lux pe care în general era race condition.
Facultatea a fost un alt challenge – m-am trezit așa, peste noapte, înconjurată de oameni super smart, care păreau că înțeleg tot ce predau profii. Oameni care mâncau programarea pe pâine sau care erau olimpici la informatică și la matematică. Facultatea în sine avea un cu totul alt ritm. Dacă la liceu, „trăgeau” profesorii de tine să mai înveți ceva și să mai faci o activitate, aici deodată trebuia să fii super self managed. Nu te obliga nimeni să îți faci temele sau să te duci la seminarii, dar dacă nu făceai acest lucru, repetai materia sau aveai note mici. Trebuia pur și simplu să te mobilizezi și să te apuci de treabă.
Am fost curioase să aflăm o întâmplare relevantă din anii de studenție și cum i-au fost schimbate anumite mentalități sau felul în care vedea lumea până atunci. Onestă și fără prea multe ezitări, Ema ne-a mărturisit că facultatea a fost un pas major pentru ea, influențându-i modul de gândire și felul în care înțelegea lumea. Convinsă că într-o măsură mai mare sau mai mică, “cel puțin o treime din bobocii de pe băncile facultății experimentează măcar o parte din sentimentele” pe care ea le-a trăit, Ema vede acum partea plină a paharului și ne îndeamnă să ne uităm dincolo de greutăți și să apreciem rezultatele:
M-a făcut să fiu și mai independentă decât eram până atunci și să-mi folosesc mintea într-un mod un pic mai structurat. Mi-a reiterat încă o dată cât de multă nevoie este să muncești/lupți pentru ceea ce vrei. Cred că facultatea a fost locul în care mi-am exersat rezistență la situații dificile și la deadline-uri stricte. Este instituția care m-a învățat că de azi până mâine mai sunt 2 zile – azi și la noapte ✌️. Cred că am avut o perioadă în care am suferit și de un episod depresiv, dar the good news este că perioada aceasta trece!!! Pe măsură ce începi să te adaptezi la noul mediu, pe măsură ce începi să-ți faci o gașcă de prieteni, pe măsură ce începi să înțelegi cum merge totul, lucrurile devin tot mai ușoare.
- Ai menționat cu mult drag despre perioada petrecută ca student Erasmus la Amsterdam. Ne poți povesti cum a contribuit ea la ‘definirea Emei’ ?
He he, da. Bursa Erasmus în Amsterdam a fost o altă etapă de definire și maturizare super faină. A fost challenge-ul, ieșirea din zona de confort, pe care l-am căutat pentru a vedea dacă sunt în stare să plec din țară și să mă descurc singură în alt mediu, departe de casă. Bucureștiul a fost și el „departe de casa”, dar Olanda era mult, mult mai departe și lucruri precum confortul emoțional că părinți sunt la un telefon distanță (și aproximativ 60 de km depărtare) să-mi sară în ajutor deveneau mult mai dificile. Pe de altă parte, Amsterdamul este un superb și vast mozaic când vine vorba de culturi și naționalități, iar totul se măsoară în x minute de mers cu bicicleta, lucruri care nu sunt chiar așa comune pentru București. Și cumva tocmai din această schimbare de ritm și obiceiuri am fost forțată să lupt cu partea mea introvertă și să-mi deschid mintea, să învăț sa fiu mai tolerantă și mai empatică. Dar cu siguranță a fost o experiență super faină, plină cu multe amintiri frumoase alături de oameni super dragi și prietenoși.
- Overall, ce a însemnat faptul că ai făcut Politehnica pentru tine ca om, dar și ca profesionist, pentru cariera ta? Cam ce procent ai acorda dpdv merit pentru cine ești tu astăzi? Ai vreo teorie despre cum ar fi stat lucrurile dacă alegeai un drum diferit în acel punct?
Aș spune că Politehnica m-a definit destul de mult ca individ; cred că a fost push-ul către cariera pe care o am azi, dar mi se pare că locul de muncă și oamenii care te înconjoară acolo au un impact mult mai mare asupra ta ca individ și ca profesionist. Cum ar fi stat lucrurile dacă alegeam un drum diferit atunci? Hmm, cred că nu aș fi avut ocazia să cunosc atât de mulți oameni faini și smart de la care să învăț atât de multe lucruri. Este un domeniu destul de modern, nu doar din punct de vedere tehnic, dar și din punct de vedere al modului în care gândesc oamenii, al filosofiei muncii, al viziunii asupra autodezvoltării.
Career stuff
Până să ajungi în punctul curent, profesional vorbind, ai avut de-a face cu multe suișuri, cotituri, poate uneori și coborâșuri. Este foarte interesant de aflat cum ai perceput tu tot acest parcurs. Care au fost începuturile tale ca profesionist, primul tău job de exemplu.
“Primul meu job… cred că a fost internshipul la o companie locală, specializată pe framework-uri web. A fost practica dintre anul 3 și 4. A fost primul loc în care am făcut switch-ul între facultate și un job formal, la care trebuia să ajungi la ora X, să îți faci treaba și apoi să pleci către casă. Am făcut feature-uri micuțe la framework-ul pe care îl dezvolta inhouse echipa de acolo și am invatat mult, mult, mult Git și Python ???.”
- De unde pasiunea asta pentru Big Data și servicii web? Povestește-ne puțin ce faci la muncă acum și ce ți se pare exciting/challenging în legătură cu asta.
Cred că este o poftă care a venit mâncând. Dacă m-ar fi întrebat cineva la început de carieră ce mă văd făcând în următorii 5 ani, nu știu dacă aș fi răspuns astfel. Vorbim de un domeniu în care shiftarea volumului de date dintr-un serviciu în altul implică dificultăți, un domeniu în care trebuie să te gândești la rezolvarea problemelor din alt unghi, să-ți dai seama cum fiecare parte din arhitectura sistemului trebuie folosită la maxim, cum modul în care stochezi datele trebuie regândit și atent analizat pentru că influențează performanța generală a sistemului. Ceea ce mă atrage cel mai mult în ceea ce fac este challenge-ul problemelor pe care trebuie să le rezolvăm, faptul că învăț în fiecare moment ceva nou, dar și satisfacția de a vedea impactul și rezultatele muncii pe care o fac.
- Ce crezi că trebuie să aibă cineva care-și dorește să ajungă să stăpânească domeniul în care lucrezi?
Foarte bună întrebare. Nu cred că este o rețetă de success și cum este un domeniu atât de dinamic, pot să apară situații în care ceea ce era de actualitate săptămâna trecută, poate să devină învechit peste o lună. Cred că este important să-ți placă să înveți, să vrei să te autodepășești și să fi passionate about technology. Este nevoie și să muncești pentru ceea ce-ți dorești și nu în ultimul rând, să fii dispus(ă) să înveți să faci lucrul acesta.
- Având experiență în domeniu, îmi imaginez că te-ai confruntat cu o serie largă de întâmplări. Cum ai trecut peste cele nereușite? Care a fost atitudinea pe care ai adoptat-o și ce sfaturi ai da cuiva care trece printr-o astfel de perioadă de sfidare a unui set de eforturi depuse pentru a realiza ceva?
Cred că unul din lucrurile de care m-am lovit a fost backlogul de technical debt items, care se adună în spatele unui proiect care ajunge în mentenanță. Dacă ești măcar un pic perfectionist/ă, nu te bucură atât de mult să nu duci treaba până la capăt. O minte luminată spunea că dacă te uiți peste o lună la un cod pe care l-ai scris și nu vezi nimic pe care să îl poți îmbunătăți la el, atunci este ceva în neregulă, te-ai plafonat. Drept urmare, singurul lucru pe care-l poți face și care m-a ajutat și pe mine în situațiile acestea, este să aplici un sfat pe care l-am primit de la unul din mentorii mei – „nu te atașa de proiectul la care lucrezi”. A nu se înțelege că susțin munca de mântuială. Do what you can do, the best you can do and move on.
Dintr-o altă perspectivă, educația pe care am primit-o ne învață să fugim de eșec, să ne fie frică să greșim. Eu una am învățat cel mai mult exact din eșec. Nu pot vorbi în numele tuturor, dar sfatul meu în contextul de față ar fi să ne asumăm eșecul, să-l analizăm la rece și să învățăm cât de mult putem din el.
Pasiuni & Self-Development
Printre altele, ce ne-a fascinat la Ema a fost dinamismul și optimismul cu care abordează viața. Într-o societate mereu pe fugă, unde parcă nu ne amintim să fim înainte de toate umani și empatici și să ne bucurăm de clipă, ea ne-a molipsit în cele câteva ore petrecute împreună cu zâmbetul său și starea de bine. Să depui interes și să investești timp în pasiunile tale, poate să devină o adevărată provocare, chiar și pentru cei mai norocoși dintre noi, care nu au agendă zilnică atât de încărcată. În rândurile următoare vă invităm să descoperiți un tablou al Emei în afara locului de muncă, al Emei pasionate de condus și călătorii, care nu dă skip orelor de mișcare și încearcă să facă brioșe delicioase cu cât mai puțin zahăr (noi ne-a numărat printre norocoși și le-am încercat; cu siguranță garantăm pentru ele?).
- Când vine vorba de mișcare recunosc că tind să-mi găsesc o groază de scuze pentru a evita sala de sport. Tu în schimb dai dovadă de maturitate și înțeleg că mergi de mai multe ori pe săptămână. Dedici timp și atenție orelor de mișcare. Deci asta înseamnă că vorbim de multă motivație, de concentrare, un anumit mindset care te menține implicată. Cum generezi aceste resurse? E un lucru pe care ai început să-l aplici recent sau îl consideri un ingredient de bază, necesar, care ți-a călăuzit pașii de-a lungul timpului?
Așa cum vă povesteam, și eu îmi tot găsesc scuze să nu merg la sală. Dar știu din experiență cât de bun este sportul în viața unui om: tonus mai bun, eficiență în ceea ce faci, îmbunătățirea sănătății. Am o meserie foarte statică și un program destul de încărcat, deci este o provocare să păstrez un echilibru între muncă și hobby-uri. Dar în final este pur și simplu un exercițiu de voință și de priorități, de a nu lăsa un mood/dispoziție să te controleze. Și când acestea eșuează, ajută și un trainer care sa tragă de tine ☺. Ce m-a determinat să ajung de cel puțin 2 ori pe săptămână la sală este ideea că există cineva care și-a făcut programul în funcție de mine. Nu trebuie să funcționeze același lucru și pentru voi, încercați mai multe alternative și vedeți ce merge cel mai bine. Vă spune acest lucru o persoană care a încercat diverse metode de mobilizare, de la sport acasă, la mers la clase și cooptat prieteni pentru orele de aerobic.
- Am reținut că te consideri o împătimită a călătoriilor. Asta presupune interacțiune cu diverse culturi, naționalități, tipologii de oameni, o deschidere față de nou și o dorință de asimilare. Și aceste atribute devin soft skills foarte importante mai ales pentru lucrul în echipă. Pentru cei încă sceptici de importanța lor, în ce măsură consideri că soft skill-urile te-au ajutat în parcursul tău profesional?
Într-adevăr, îmi place foarte mult să călătoresc. Cred că interacțiunea cu alte culturi îți formează abilități de comunicare cu oamenii din jurul tău. Te face un pic mai atent la realitățile înconjurătoare. Sunt de părere că soft skillurile pot face o echipă mai eficientă. A nu se înțelege că nu încurajez cunoștințele tehnice; trebuie să fii un bun profesionist din punct de vedere al skill-urilor tehnice, dar mi se pare că latura umană și interacțiunea cu oamenii din jur sunt parte din noi și modul în care alegem să le gestionam ne pot face mai fericiți sau mai puțin fericiți, la finalul zilei. Gândiți-vă la un lider pe care îl apreciați. Ce anume vă face să îl apreciați? Ce anume îl face să fie un lider bun?
- Dacă vorbim despre următorii 5, 10 ani.. știm cu toții că o să fii la fel sau mult mai awesome decât acum, dar ai cumva un bucket list din care ne-ai putea dezvălui câteva items? Ar fi interesant de știut
Mulțumesc? Planuri pe următorii 5-10 ani… îmi doresc să continui îmbinarea dezvoltării profesionale cu cea personală. Vreau să excelez în cariera pe care o am și să învăț cât de mult pot de la oamenii awesome pe care-i am împrejur. Pe plan personal, îmi doresc să învăț germana, să învăț mai mult despre investiții, să vin mai aproape de natura și să continui să călătoresc. Generalizând, per total îmi doresc să lucrez la work-life balance și la a fi mai înțeleaptă ?.
- În încheiere, un îndemn/gând pentru cititorii aflați la început de carieră?
Be bold, it really is an awesome career!
Beautiful Engineering este o serie dezvoltată de Mihaela în cadrul Codette și își propune să aducă către cititori portrete și povești ale ingineriei la feminin. Articolul curent, creionat împreună cu Doina, marchează Numărul 10 al seriei a fost realizat cu sprijinul Adobe România. Manifestul seriei se poate găsi aici. Dacă ai câteva minute în plus pentru o lectură, lăsăm și câteva din articolele noastre recente: