Locuri faine unde copilul tău își poate începe aventura în lumea IT

EducatiePerspective

Written by:

Toamna se numără… Liniile de cod

A trecut și ultimul weekend din vacanță de vară și este timpul ca cei mici să se întoarcă la școală. Unii încă își caută adevărată “vocație”, alții deja s-au hotărât „ce o să se facă atunci când vor fi mari”, dar nu îi putem uita pe cei care nu au încă formată o idee clară când se gândesc la viitorul lor. Părinții încearcă să îi ajute înscriindu-i la diverse after-schools, cursuri, ateliere: un curs de limbi străine luni, un curs de arte plastice miercuri, antrenamente joi. Noi ne-am gândit să căutăm academii de învățat programare pentru copiii de 5-18 ani și să facem o listă prin care să sugerăm alternative orientate către tehnologie, astfel încât părinții să găsească instituția potrivită pentru potențialul lor viitor programator.

 

Bufnița din tei

Recent am aflat și noi de Bufnița din tei și ni s-a părut super simpatic numele lor, așa ca ne-am hotărât să le aruncăm un ochi. Spre deosebire de celelalte instituții care vor fi prezentate, ei nu se axează strict pe zona IT. Au ateliere de limbi străine, club de matematică, atelier de creație, curs de fotografie și lista ar putea continua foarte mult. Pe noi însă ne-au cucerit când am văzut că au în curricula lor cursuri de robotică și programare.

În cadrul cursurilor de IT, copiii vor putea învăța bazele programării, web design și vor dezvolta propriile lor aplicații. Grupele sunt micuțe, 8-10 copii, și modulele sunt organizate în funcție de obiectivele care vor fi atinse la sfârșit.

Cursurile de robotică sunt noi și se bazează pe cursul de LEGO pe care tot ei îl organizează. Copiii sunt învățați să folosească micile și coloratele piese de LEGO ca bază pentru viitorii lor roboței. În același timp, întrucât sunt foarte mulți termeni și noțiuni în limba engleză, copiii vor învăța și limba engleză. Cursul de robotică se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani.

Nu vă faceți griji dacă vă gândiți că trebuie să îi cumpărați un laptop copilului pentru a participa la aceste cursuri. Bufnița din tei le oferă laptopuri pe durata cursului, iar părinții vor putea monitoriza activitatea și progresul micuților ingineri.

Găsiți aici două tipuri de programe pregătite pentru cursul de IT-Programare, Web Design, Aplicații, Grafică: unul intensiv de 8 ședințe pe lună și unul clasic de 4 ședințe pe lună. Prețul cursurilor este de 550 de RON pe lună pentru programul intensiv sau 290 de RON pe lună pentru cel clasic.

 

CoderDojo

CoderDojo a început inițial în Irlanda, în 2011, pentru a oferi copiilor un mediu informal și prietenesc de a învăța programare în afara programului școlar. În prezent sunt organizate aproximativ 1250 de Dojo-uri în 60 de țări.

În România, CoderDojo își face simțită prezența în mai multe orașe. Pentru București sunt 6 hub-uri și îl poți alege pe cel mai potrivit pentru locația ta. Orele de programare organizate de ei sunt gratuite, pregătite de voluntarii care vor să își împartă cunoștințele cu cei mici. Cursurile sunt ținute la sediile diverselor companii din orașe. Printre proiectele organizate de CoderDojo putem menționa Scratch, Web Design, jocuri, aplicații mobile și artă digitală.

 

Inventeaza.ro

Dacă ar avea un motto, sigur ar fi “Roboți cu suflet”. Cel puțin asta e primul lucru pe care îl vezi când intri pe site-ul lor. Ei oferă cursuri de robotică structurate pe patru module, în funcție de cunoștiințele și vârstele participanților.

Cei de la inventează.ro au și un program Before & After School de tip STEAM, care are la bază deprinderea de noțiuni practice de programare, robotică, electronică și mecanică. Dacă v-am pierdut în termeni, putem să vă dăm varianta scurtă a răspunsului pentru întrebarea

“Dar până la urmă ce învață copilul meu?”

În urma cursurilor organizate de academie, copiii învață cum funcționează tehnologiile actuale, cum să lucreze în echipă și să se facă înțeleși, cum să gândească analitic și cel mai important aspect: cum să construiască, să programeze și să controleze roboței adevărați.

Un modul de curs este organizat pe 16 ateliere, un atelier pe săptămâna în timpul anului școlar. Pe vară, programul este mai intens: 4 ateliere pe săptămână. Durată unui atelier este de două ore. În acest an școlar cursurile de robotică încep pe 24 septembrie și se termină pe 17 februarie 2019. Mai e timp să va înscrieți; data de încheiere a înscrierilor este 17 septembrie. Prețurile sunt disponibile la cerere pe site-ul lor.

Aceștia organizează și un atelier demo gratuit la care puteți participa pentru a vedea dacă aceste cursuri sunt pentru copilul dumneavoastră.

 

Logiscool

Le este natural copiilor să folosească calculatorul sau un telefon, însă ce-ar fi dacă ei le-ar folosi într-un mod care va avea un impact pozitiv asupra vieții lor? Așa gândesc cei de la Logiscool. Aceștia oferă cursuri de programare și robotică pentru copilașii care vor să dezvolte jocuri, aplicații pentru calculator sau să își creeze proprii roboței, oferindu-le primii pași în lumea IT.

Grupele sunt organizate în funcție de vârsta și cunoștiintele fiecărui copil. Programul începe în septembrie, odată cu începerea noului an școlar și în limita locurilor din fiecare grupă. Dacă nu reușiți să vă înscrieți la timp, mai este și școala de vară, cu tematici din domeniul IT.

Sunt mai multe școli Logiscool împrăștiate prin București și astfel puteți să vă duceți copilul la școala cea mai apropiată de casă. Cursurile lor încep pe 1 octombrie și sunt întinse pe durata întregului an școlar. Orarul lor este destul de flexibil, sunt multe intervale orare dintre care puteți alege în timpul săptămânii, atât zilnic, cât și în weekend. O ședință ține aproximativ 90 de minute, o dată pe săptămână. Taxa de curs este împărțită pe rate de 290 de RON pe lună, pe toată durată semestrelor școlare. Dacă sunt săptămâni în care copilul dumneavoastră nu poate ajunge la ore, cei de la Logiscool oferă gratuit ore de recuperare.

 

Small Academy

Small Academy este un hub de educație dedicat cursurilor de STEAM, robotică și programare. Accentul cade pe învățare experimentală, trial and error. Ei susțin că fiecare copil trebuie să aibă acces la tehnologie și să știe să o folosească în scop educativ.

Cursurile sunt structurate pe niveluri, în funcție de cunoștințele și vârstele copiilor, iar grupele sunt realizate în funcție de vârsta și abilitățile lor. Cele trei cursuri pe care le organizează sunt de programare, robotica și STEAM, structurate fiecare pe 2-3, de la nivel de începător către avansat, construind pe cunoștiințele acumulate din nivelurile anterioare. În cadrul cursurilor copiii vor putea intră în lumea programării cu ușurință, vor învăța să creeze pagini web, să realizeze și să controleze roboți.

Fiecare curs are 28-31 de ședințe în funcție de anul școlar,  cu o ședința pe săptămână. Durata lor este între 90-120 de minute în funcție de cursul pe care doriți să îl faceți și prețurile per ședință sunt între 60-90 de lei, în funcție și de nivelul de dificultate al cursului ales.

Cursul de programare este structurat pe trei module, în funcție de nivelul de cunoștiințe ale participanților. Sunt 31 de ședințe în total, durata unei ședințe fiind între 90-120 de minute în funcție de vârsta copilului. Prețul unei ședințe este de 60 de RON.

Cursul de robotică este structurat pe două module în funcție de nivelul de cunoștiințe ale participanților. Sunt 31 de ședințe în total, durata unei ședințe fiind 120 de minute. Prețurile pentru ședințe sunt în funcție de nivelul la care participă copilul: pentru nivelul unu prețul este de 80 RON ședința și pentru nivelul doi prețul este de 90 RON ședința.

Cursul de STEAM este structurat pe două niveluri. Sunt 31 de ședințe în total, durată unei ședințe fiind de 60-90 de minute, în funcție de vârstă participanților. Prețul unei ședințe este de 60 de RON.

Small Academy oferă copilașilor un mediu prietenos și sigur, îi învață să lucreze în echipă. Părinții vor putea să vadă, după fiecare curs, progresul realizat de copilul lor. Aceștia organizează și o ședința demo gratuită pentru fiecare curs la care va puteți înscrie pentru a vedea dacă vi se potrivește programă propusă de academie.

 

Step It Academy

La prima vedere, cei de la Step It Academy nu par o academie care să fie orientați și spre copilași. Ei susțin cursuri pentru cei care vor să avanseze în domeniu, să învețe un limbaj nou sau poate vor un shift în domeniu. Totuși, de curând au introdus și cursuri  pentru copii.

Junior Step It Academy a fost conceput pentru a învăța copiii să controleze diferite sisteme tehnologice. În cadrul cursurilor organizate de academie, aceștia vor învăța să creeze website-uri, jocuri, roboți, animații.

Sesiunea din acest an începe pe 5 octombrie și cursurile se întind pe 3-5 ani, în funcție de vârsta copilului. Ședințele durează aproximativ 180 de minute și sunt organizate după orele de la școală în zilele de marți și miercuri și chiar în weekend, sâmbătă. Prețul pentru aceste cursuri este de 365 de RON pe lună.

Totodată, dacă v-ați hotărât că Junior Step It este pentru copilul dumneavoastră, aceștia organizează și școli de vară, primăvară și toamnă, precum și sesiuni speciale în timpul școlii altfel.

 

 

Avem și noi, Codette, atelierele noastre și școli de vară. Evenimentele sunt organizate în functie de tematica aleasă și categoria de vârsta (minim 9 ani, maxim oricât!). Mizăm pe evenimente gratuite, în limita locurilor disponibile. Din păcate, în acest moment nu avem ateliere pe o durată îndelungată cu o frecvență asemănătoare a celor prezentate în articol.  Fiecare eveniment este anunțat pe canalele noastre cu 3 – 4 săptămâni înainte. O parte dintre evenimente sunt dedicate exclusiv fetelor, dar avem și un număr de ateliere dedicate publicului mixt.

Există mai multe academii în București care încurajează micii programatori, dar noi ne-am hotărât să facem o selecție, prezentând durata cursurilor, organizarea grupelor și numărul de cursuri dintre care părinții pot alege. Orașul ascunde mulți oameni care vor să își împartă cunoștințele din domeniul IT cu cei mici, să le transforme visele de “Vreau să fac un robot!” sau “Vreau să fac un joc pe telefon!” în realitate. Intrarea lor în lumea programării se face ușor și lent, dându-le timp să înțeleagă toate noțiunile.

Baftă în noul an școlar și happy coding!

Imaginea „Children at school” este realizată de către Lucélia Ribeiro [CC BY-SA 2.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0)], via Wikimedia Commons.

 

Spread the love